Poezie

Furia nestinsă a lutului

1 min lectură·1 septembrie 2005

Mediu

În straturi ascunse de vremuri,

Vulcanii mocnesc furibunzi.

Vor parcă să iasă- n lumina,

S-aprindă pământul, să curețe tot.

Din adâncuri ies aburi și mâluri

Și-o liniște tainică ce-anunță furtuna

Se simte în aer și-n noi.

Simt clocotul mut al lutului și mi-e frică.

Ce va fi? Mă întreb…

Se întoarce trecutul?

E timpul s-o luăm de la capăt?

Suntem prea murdari, mult prea răi?

Natura se încarcă de furii,

Revarsă ape si foc,

Distruge și case și vise,

Memoria vieții în lut.

Ne ceartă pământul ,

Și cerul ne ceartă

Și noi insistăm în păcat!

Uităm să iubim, să iertăm.

Trăim mereu un sfârșit de poveste

Uitând de viața din noi.

001.374

Bejliu Anne-Marie. “Furia nestinsă a lutului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bejliu-anne-marie/poezie/138729/furia-nestinsa-a-lutului

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.