Pentru prima dată îmi simțeam genele
aripi de acvilă rea și dusă după foame.
Le lăsăm în jos cu frică să nu adorm
și frigul adus de undeva din ținuturi
îmi trecea dușman prin fața
Nu mai miroși frumos!
Îmi zise ea,
întorcându-și fundul
de care m-am îndrăgostit
în martie acum trei luni.
Și bei prea mult și nu te mai termini!
Fă-mi o cafea, zic și îmi aprind o
Am patru imagini de care nu mă despart.
Am patru femei de care la sfat.
Am patru copii să am ce să am,
Am patru povești la ce nu știu să am.
Am șapte cuvinte de fel și de vis
Demult nu mai am cuvinte decât în priviri,
Ochi care iubesc și ceartă,urăsc și iartă!
Și nu mai am nici vorbe fără gust sărat!
Tot ce mai am sunt gânduri puse pe raft
Și mâini ce-ncurcă
Moartea e genială și implicit perfectă
Pentru că nu te lasă să greșești!
Dacă ai ales să o ai, este de o fidelitate maximă!
Face tot ce vrei,
Te intuiește
Și îți intuiește Dragostea!
M-ai fă-ți Mama timp să vezi c-am crescut!
Privește cumva într-o parte!
Nu-mi cere s-ajung l-acelasi punct,
Nu-mi spune vorbe închistate!
Mă bat cu mine de-o mie de ori
Pe Tine te uit
Proaspăt plâns ,cu frică și ochii roșii ,
Vuind a Ceaikovski.(Concertul pentru pian nr.1)
M-am intors dupa trei tricouri și hardul acela cu amintiri.
Erai și tu plânsă și stinsă de
Uneori ecranele apar neclare și peisajele se duc departe!
Tu te duci să le aduci, eu fug să fur, iar mă modifici,
iar te desenezi, iar începem același cântec...
De ce te mai...
fără brațele
Suspectez că dzeu de atâta dragoste
este în transă postejaculatorie!
Și de aia mâine, trebuie să ne iubească,
cu un război mare,
cu niște genii bolnave
și cu câteva infecții
Plecase în noapte undeva departe, lângă mare,
Se-ntâlnească speranțe, a spus, când s-a dus,
Să adune lucruri făcute de Lume!
Au ars lumânări și păsări cântat-au cântări
Când vii de vii sau pleci de pleci....
Când lași pășind în urma ta,iluziile reci
Și mii de zvonuri negre-mi lași,atunci
Mă-ntorc strigând,trei rugăminți și trei porunci!
Tu ești și nu ești, tu vii din povești
Un basm de departe, iluzii deșarte
Ești cântec de lira, iubire și milă
Un tainic secret peste noaptea Regret!
Ești Soare și Vânt, ești
O lume vagă, monotonă și plină de abis
Când străbăteam adesea drumul din tainicul meu vis,
Mă apăsa pe gânduri rare, pe mâini, pe ochii triști
Și nu știam atunci defel, de ești ori de
Ca un vrăjmaș mă scotoceai de gânduri,
aplecată spre tine,
urzind plăcerile de mâine.
Te coborai cu apa furată de la zei
mirosindu-l pe Rubens
și palma mea te trezea.
Eul meu este obosit de atâtea legi!
Și omenești și mai mult decât omenești !
Este obosit și să creadă și să nu creadă!
Eul meu Vrea să nu se mai zbată!
Și de aceea Eul meu a ales!
A ales să
Ovalul acela prea alb punea agale doar întrebări!
Ferestrele știu deja și de gânduri și de nisip!
Cuvintele tale albesc, un salvamar le necolorează,
vocile galbene pierdute,
lângă un punct
Cuvintele tale erau pe pernă.
Lângă lacrimi!
Mirosul lor usca încet locul neuitării!
Ferestrele deschise spun despre frig.
Citesc zodii pe zăpadă și mă spulber!
Îmi amintesc un viscol
Cum să examinăm respectul!E inclus în povestea dragostei ca fiind un termen la care apelezi în ultimă instanță,când idealul,când euforia,când drogul fericirii,se termină!E termenul care iți aduce
Ella credea că este săracă
Dar nu știa ce înseamnă foamea de dor
Și mă judeca cu siguranța unui copil
Ce te strânge de mâini când îl iei în brațe.
Când am întâlnit-o prima dată,
Iubea
BB