Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Ultima rasuflare

2 min lectură·
Mediu
Inima-mi este acum dezlănțuită
Uitând de tot ce e în jurul meu;
Las gol în ea doar pentru a mea iubită,
Iubită ce poartă îndârjit numele tău.
Aud mereu acea bătaie asurzitoare
Neputând să fac nimic să o opresc,
Ascund privirea mea fulgerătoare
Când eu timid te întâlnesc.
Respir acum doar aerul din jurul tău,
Exist mereu hrănit doar de iubirea ta;
De ce nu pot oare să sorb mereu
Când totuși știu că ești numai a mea?
Atunci când tu nu ești cu mine
Decad în gânduri reci, asupritoare,
Alerg prin timp să mă găsesc cu tine
Căci inima suspină și mă doare.
Ascund prin inimă privirea-ți blândă
Neputând să o mențin cu ochii-mi;
Unde aș putea găsi pe cineva să vândă
Atâta fericire - fără dureri și lacrimi?
Iubirea mea de-acum începe să se nască
Fără să știu de unde și de ce,
Ies și eu prin lumea care știe să trăiască
Tresărind, plângând și cu sudoarea rece.
Urmăresc tiptil mișcările pe care tu le faci
Astfel încât să merg alături doar de tine;
Să cred că tu, iubire dulce, o să zaci
Fără să stingi aproape tot ce e în mine?
Ignor pe fetele din toată omenirea
Fără să mă gândesc prea mult căci numai tu
O să-mi mărești tăria
Să pot și eu a spune NU.
Tresar mereu când mă gândesc
Să pot ca să te fac să fi cu mine;
Iubirea tu mi-o dai în mod firesc...
Atunci...de ce eu mă gândesc mereu la tine?
Cum aș putea să nu răspund la glasul tău,
Un glas ce sufletul mi-l arde?...
Mă rog să o gândești și tu mereu -
Trăirea - ca un sunet de petarde.
Risipindu-mă prin ceața deasă a iubirii
Iubesc aproape tot și tot ce rău mă doare;
Strângând din lume graiul firii
Trăiesc acum și simt o ultimă suflare.
(23. oct. 2003)
013229
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
311
Citire
2 min
Versuri
45
Actualizat

Cum sa citezi

Batranu Costel. “Ultima rasuflare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/batranu-costel/poezie/56588/ultima-rasuflare

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@paul-bogdanPB
Paul Bogdan
Am trimis această poezie în atelier deoarece o consider o poezie slabă, o declarație prelungită, fără metaforă sau epitet, cu rime mult uzitate.
0