ne-am împerecheat cu durere
cu spasme febrile,
dorința nebună din noi
vulcan de iubire ascunsă
și când ne-am privit eram goi.
era o grădină sublimă împrejur
fericirea, ca o libelulă
în fiecare zi
îmi înod șireturile de drumuri
gândindu-mă că ziua frumoasă
care tocmai trece
poate fi ultima călătorie,
și n-aș vrea să-mi lipsească
lumina unei lumi întregi,
iertarea trupului
umbrele pământului părăsit
îmi acoperă liniștea,
îmi mânjesc pereții cu dor,
din rana ascunsă sub masca
de om fericit.
mă bântuie aduceri aminte.
unde să m-ascund? sfătuiți-mă!
căci am făcut
când m-am născut era întuneric,
soarele a răsărit mai târziu
temător,
ca o fecioară cu obrajii în flăcări,
a zâmbit doar o clipă
apoi și-a ascuns căldura de care aveam nevoie
în spatele
mi-e teamă
să calc pe covoarele
în care se-afundă picioarele,
ca într-o mlaștină
de rușine.
pereți-s prea netezi
și muți.
nu mai știu să-mi vorbească,
nu-mi mai sunt prieteni...
luminile
te-am numit înger
căci ți-am văzut aripile
ascunse sub pielea bronzată
și m-am închinat ție
și te-am iubit
cu mintea, inima și sufletul.
la judecata de apoi
un bătrân
cu barba de
un strigăt în noapte a acoperit stelele.
n-a curs nici o lacrimă
dar am știut că un înger
a rămas fără aripi.
tăcerea s-a cutremurat ca un munte,
a acoperit clipa cu neant.
noaptea își duce
The story teller a venit printre noi. Inalt, cu ochii micuti pierduti in orbite, ascunzandu-si varsta sub barba tunsa scurt, pe jumatate albita de vremi si cu vocea calda ca o adiere de poveste.
copil nedorit
Omul,
crud creator
Anonimul,
se-ascunde-n spatele cortinei.
marionetele cad,
se ridică
și merg mai departe.
până când?
cineva în cer se amuză
și ca o sfidare
a
a bătut vântul la amiază
ca un clopot în dungă
peste sufletul satului.
a călcat copacii
în picioare,
a măturat praful
uitării
și-a adus zvon
de moarte
dinspre asfalt.
o mână nevăzută a
mă spânzură nedreptatea de bec,
când sunt bun
ceilalți mă ia de prost,
îmi vine să strig prin toți porii:
vă dau ajutor
contra cost.
dar inima asta pârlită de-amar
e miloasă prea
te-am spânzurat iubire pe perete,
te-am pironit în cuie ca pe-un Christ,
cu părul despletit și țâțe desuete
să-mi amintească, clipa , că exist.
zâmbeai ca Ana prinsă-n zidul morții,
al
luminile sunt aspre când le privești în față,
căldura lor e falsă,
sunt reci
precum o perla culeasă de pe fundul mării
de vreun sărman îndrăgostit.
luminile sunt fade dele atingi
Unui cafengiu
Ah, ce inim-ai în tine
C-aș dori să fie-a mea
Căci rezistă văd eu bine
La o tonă de cafea!
Catre Aligheri
Am coborât în Hadeș, Aligheri
Păcatul mi se-încolăcea pe
BI