Vecina mea moartă s-a îngropat ieri (pe zi) sub patul matrimonial, scormonind podeaua de la etajul unu, cu lopețica fiilor săi ascuțită în nisipul uscat al locurile de joacă amenajate în capitală.
Vântul m-adia spre ea, mândră în halatul alb – nădușită de uleiul încins, se gătea mocnit pentru alții; a băgat de seamă c-am rămas pironit în drum și m-a-ntrebat manierat ce poftesc.
– Sânii tăi,
M-am născut pe o bancă din parc strâns înfășat într-un cotidian, atât de strâmt că încă mai port imprimat pe fund titlul primei pagini: ”Adevărul gol-goluț” – dacă se pune la-ndoială autenticitatea
Uneori mă copleșește iarna, ca și azi când am simțit singurătatea mea ca fiind mai pustie decât în alte dăți...poate că erai plecată la piață sau o grea pânză de păianjen lenevea peste tine și nu
Alerg...alerg, atât de iute, încât pot să\'mi adulmec respirația uscată – gâfâită, sacadată în piept, ritmic precum un pas de defilare. Pământul scormonit în urma mea, fecundat de lacrimile frunții,
Totul s’a petrecut într’o parte a lumii unde arta devenise un lucru atât de uniform și de ordinar încât s’a risipit fără urmă; să nu se’nțeleagă că a fost interzisă în vreun fel (s’au și depus
BD