Funerarii

Vecina mea moartă s-a îngropat ieri (pe zi) sub patul matrimonial, scormonind podeaua de la etajul unu, cu lopețica fiilor săi ascuțită în nisipul uscat al locurile de joacă amenajate în capitală. Printre babele de la bloc se bârfea, de un timp, ceva de un adulter; fapt neconfirmat și dezmințit de mine și de vecina de deasupra. Acest lucru nu l-a împiedicat pe soț să fie circumspect și să mă someze în repetate rânduri să nu îi mai scriu neveste-sii poezii de dragoste pe tavan; în fond plafonul meu – pardoseala lui...i-am spus că trebuie să învățăm să coabităm. Încă nu am dat ochii cu el, dar sunt chitit să ne intersectăm „involuntar” în seara asta, pe la 7 când își plimbă câinele. Cât despre suicid, dacă are obrăznicia să aducă vorba, am să îi zic eu vreo două: „Auzi vecine, în preajma mea să o lași mai moale cu lamentările siropoase de văduv îndurerat, că dumneata de ani buni împărțeai așternuturile cu o defunctă și nu văd cu ce te-ar încurca acum cadavrul, totuși dacă te incomodează atât de tare, am să o înhumez la mine în garsonieră”!