Bălășanu Constantin

Prea multă grijă de cele deșarte, Întunecă pe om și-l duce departe, Stricându-i mântuirea, și, nesimțitor, Să uite că este un biet trecător. Povățuirea pierzaniei și răutății, Dorințe

M-ai aprins, și gânditor, mă privești cum luminez, Simți în suflet bucurie ori din contra, te întristez? Pentru mine, fii convins, bucuria-i foarte mare, Fiindcă îmi trăiesc acum rostul meu de

O familie, cândva, o casă a moștenit, Zona era cu verdeață, cartierul liniștit. Și fiindcă doreau iute s-o amenajeze, Veneau zilnic la căsuță împreună să lucreze. Fata lor fiind micuță, mare

Tip veros, cu vanitate Și un neguros trecut, Þara ar fi ajuns departe, Dacă nu te-ai fi născut. În ape te-au specializat Rușii unde te-ai școlit, Astfel că te-ai cocoțat Unde nici nu ai

Știrea mi s-a părut la început banală: „Iliescu, la o intervenție chirurgicală”. Însă banală, acum, eu nu o mai socot, Când am aflat că operația va fi la cot. Ii cunoșteam demult zona

Pentru a-ți drege „reputația,” Eu sfatul ți-l ofer în dar: Nu repeta așa des operația, Instalează-ți… un fermoar.

- Cu decent salar în țară, Nu aș mai umbla hai-hui. - Pune-ți dar nădejdea afară, Aici… pune-ți pofta în cui.

Dragi creștini, trebuie uitat Toate câte am învățat Despre cea de a doua venire

Am învățat la istorie că omenirea, din vremurile de demult și până în zilele noastre, a trecut prin mai multe orânduiri sociale. Se pare că orânduirea în care ne aflăm acum, orânduirea capitalistă,

Intr-o școală mărginașă, profesoara, curioasă, Ii întreabă pe copii de ce duc ei lipsă acasă? Nouă ne mai trebuie lemne zise un elev, sfios, Curând la noi, acoperișul, îl culegem de pe

Incep prin a spune deși, cred, se știe, Marele păcat la om stă în mândrie. De-i martor odată al unui fapt banal, Negreșit îl va lua în nume personal. De aici, riposta, nu e prea

Intr-o zi, a fost să fie, S-asiste la o liturghie, Doi inși nedespărțiți Din Scoția proveniți. Mai către sfârșitul zilei, Când apăru cutia milei, Din ei, unul mai zbanghiu A propus un mic

Când o ploaie sănătoasă Þine pe români în casă, Spun ei, pe bună dreptate, Cică, ar „ploua cu cioate”. Englezii, nu pentru impresie, Au o cu totul altă expresie, Þin-te bine te rog să nu

Ce cal frumos avea în bătătură Un gospodar prea cunoscut în sat! Dar într-o zi sărmanul cal, de alergătură, S-a întins și nu s-a mai sculat. S-a chinuit vârtos pe animal să-l scoale Dar

Un chinez cam rău de muscă, Se simțea în hotel ca în cușcă Și pentru a se „dezmorți” nițel, Comandă o fată de la un bordel. Când prima „rundă” s-a finalizat, Ea credea că tipul e mai

Opera-mi de protejat, Mi-ai dat sute de motive. Am gândit, m-am conformat Și am luat prezervative.

O chiriașă, odată, a întrebat mirată, Dece gazda cu lemne nu-i asigurată? Pentru că la ușă curând iarna bate, Ș-apoi la pădure nu mai poți răzbate. - Ai tu în magazie rezerve de mangal? - Nu

Spune-mi dar, rogu-te frumos, Când vrei să fumezi afară Și ai scos ultima țigară, Pachetul gol îl arunci pe jos? Spune-mi, când în stație cobori Și biletul nu-ți mai folosește, Îl arunci pe

Un ciobănaș cu a sa turmă trăia departe, în munți, Ca să ajungi la el prăpastii trebuia să-nfrunți. Acolo singur-singurel era, cu toate-n armonie, Nu a simțit odată-n suflet urmă de ură,

. Îi vezi oriunde pe ne pusă masă, Si moartea-i tot caută pe acasă. Bântuie strada, toți adulmecând, Să vadă oameni care stau la rând. Si atunci, plini de satisfacție, Își ocupă un loc

Se cunoaște faptul că un individ este apt în postul pe care îl ocupă, numai în limitele sale de competență. Aici el desfășoară o activitate rentabilă și poate atinge în cadrul profesiei sale

Îmi amintesc o istorioară care nu este prea nouă Și doresc în aste versuri să o povestesc și vouă. Cică, diavolul, s-a întâlnit într-un mijloc de pădure Cu un țăran plecat la vreascuri înarmat cu