Poezie
Calul și porcul
2 min lectură·
Mediu
Ce cal frumos avea în bătătură
Un gospodar prea cunoscut în sat!
Dar într-o zi sărmanul cal, de alergătură,
S-a întins și nu s-a mai sculat.
S-a chinuit vârtos pe animal să-l scoale
Dar străduința lui a fost desigur în zădar.
A alergat atunci sperând ca în sat, în vale,
Să-l afle și s-aducă pe medicul veterinar.
Un diagnostic grav acesta îi indică,
I-a dat rețetă și-i zise omului că mâine,
Dacă animalul suferind nu se ridică,
Cu o armă suferința să i-o curme.
Auzi acestea un porc, din întâmplare,
Cu părul tot zburlit pe al său șorice,
A alergat spre cal și apoi, dintr-o suflare
I-a zis, ridică-te că e de rău amice.
Frumosul cal zăcea părând a nu-l fi ascultat,
Și-n zori când medicul veni ca să-l consulte,
Văzu iar calul în starea în care a fost lăsat,
Și-i spuse omului s-aducă arma să-l împuște.
Aleargă porcul iar la calul ce zăcea întins,
Și lăcrimând îl roagă mult ca să se scoale,
Căci dacă nu se lasă acum din nou convins,
Al său stăpân e hotărât ca să-l omoare.
Cu un salt frumosul animal s-a ridicat,
Apoi păși prin curtea mare grațios și lent.
Stăpânul său extrem de mult s-a bucurat,
Și îl lăudă pe medic, numindu-l eminent.
Intreaga zi de sărbătoare a declarat,
Iar hrana pentru a fi multă și gustoasă,
Sărmanul porc a fost pe loc sacrificat.
Petrecerea a fost lungă și fastuoasă.
MORALA
O repet, a câta oară?
Și nu sunt simple povești:
„Pe cine nu lași să moară,
Nu te lasă să trăiești!.”
Iași 29 ianuarie 2008
046.540
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Bălășanu Constantin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 263
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 38
- Actualizat
Cum sa citezi
Bălășanu Constantin. “Calul și porcul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/balasanu-constantin/poezie/13951039/calul-si-porculComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Din cauza unor lucrări ce le execut într-un sătuc de lângă Iași, sunt numai în zilele de duminică la domiciliu. De aceea îmi exprim cu întârziere caldele mulțumiri pentru observațiile făcute. Te rog ajută-mă în continuare să mă apropii în scrierile mele măcar de calificativul \"satifăcător\". Timpul nu îmi permite acum dar promit să revin cat mai curând
asupra textului în vederea corectării.
asupra textului în vederea corectării.
0
genul abordat presupune o tehnica a versificatiei desavarsita.
Fabula, asa cum o exprimati, la capitolul realizare tehnica este deficitara prin ritm, rima, masura ;i, uneori prin logica.
Fabula, asa cum o exprimati, la capitolul realizare tehnica este deficitara prin ritm, rima, masura ;i, uneori prin logica.
0
Sincere mulțumiri pentru comentariul Dv. clar, concis și plin de învățăminte. Mă onorează faptul că ați avut răbdarea să citiți fabula și să o comentați.
0

\"Un cal frumos avea în bătătură
Un gospodar prea cunoscut în sat,\"
Cine pe cine avea? Calul avea în bătătură un gospodar sau viceversa?
Eu aș reformula așa:
Un gospodar avea, în bătătură,
Un cal frumos cum nu e altu-n sat.
Voi reveni pentru a citi până la capăt.