Poveste cu Dumnezeu

Poveste cu Dumnezeu - Dumnezeu…………….!? Da, da Dumnezeu! - Ce vorbă mare măi omule, adică cum Dumnezeu? - Păi, cum să-ți spun , cum să-ți explic? - Chiar există?! - Bineinteles că nu ! Cum o sa existe Dumnezeu! Paharul aceste există,masa aceasta există… Dumneata existi , eu exist.Dar Dumnezeu, nu! Dumnezeu este asa pur si simplu. - Ei bată-mă să mă bată… adică cum? - Ei iaca , Ti-aduci aminte de serile in care mama ne spunea povesti in fata focului.Era iarnă afară și frig si ningea frumos iar noi ședeam in fața focului și ascultam, atât, ascultam. - Da , ce bine era. Parcă chiar noi am fi fost o poveste. Tare bine mai era.Mirosea a lemn de brad si a rasina arsă… era așa o pace in toate. - Ei vezi, tot așa și și Dumnezeu. ..Eu și cu tine și mama și focul si zapada existam. Dar povestea și pacea și frigul de afar’ erau acolo cuprinzându-ne erau așa ca amurgul sau ca lumina diminetii… pur și simplu - Da tot așa si Dumnezeu, este pur si simplu! - Adica Dumnezeu e așa ca o poveste? - A… nu doar atât! Dar uneori e ca și aerul ce pluteste in jurul povestilor. Dar asta e ca o picatura dintr-un ocean câci: Dumnezeu…:.Este ceea ce face fiecare cu singurâtatea lui.