Poezie
Mon bequin
2 min lectură·
Mediu
Liniște
E liniște de ingeri
In frumusetea ta
Atat de delicată,
Că simt ,cum picură lumina
Domol ,din fiecare stea.
Mon bequin,
Iti mai aduci aminte
Pe când clădeam cărarea ce
Ce urcă inspre tine?
Pe când zilele mele se desirau, aline,
Ca fumul ce se-naltă
Din vreascurile verzi?
Pe-atuncea,ziua-ntreagă
Cu ochi deschisi visam
Iar noaptea,pe-ntuneric
Cu ochii intre umeri
Visarea,cu visare
Adâncă,mi-o traiam.
M-am inaltat o clipa
Aproape lângă tine
Si numai cu tristetea
Abia de ajungeam
Să-ti mai culeg ,pierdute
Tristeti diamantine
Ce rasunau pe pietre
In armonii sculptate
Ca luna ce se zbate
Izbindu-se de geam
Stiindu-te aproape
Atâtâ de aproape
Că uneori chiar glasul
Ti-l auzeam cum sună
Alunecand in piept
Mă-ndepartam departe
Si aproape niciodată
Nu-ti auzeam chemarea
Si nu stam să te astept
Te mai zaresc doar uneori
In jocul lor netulburat
Ca o lumina de viori:
Te simt atuncea cum te pierzi
Nebună , ca si altădat
In ochii lui cei negri
In ochii ei , cei verzi
Aș vrea acuma să fiu
Un cântec izvorât din pământ
- O , Doamne mai fă-mă o clipă
Un copil preaplăpând
Fă tu așa o minune
Despietrește-mi inima
Si fă din adănc să răsune
Un imn , fremătând
Amestecă-mi lutul iară, In Taină,
Si fă din coasta mea să apară,
Frumoasa,cu ochii viorii
Cu zâmbetul curcubee,
Cu șoldul umed,
O copilă de-a pururi,
Niciodată femeie.
Trăiește Doamne în inima mea ,
Si nimeni nicicând nu știa .
Du-mă departe , du-mă pe o stea
Ce rece și cald strălucea
Uită,toate amitirile grele,
Aruncă spaimele, fricile
Aruncă toate zăbrelele
Si numele uită-le; La urmă
Aruncă,
Adânc adanc , mângăierile
001353
0