C-un dulce, cristalin pahar
Ce din viata iti rasare,
Imi torni in suflet, calm si lin,
O viata plina de culoare.
Cu-n glont nebun, agil,
Ce din privire-ti sare
Imi dai in ochii
Un vânt ce bate-acum afară
Îmi spune-ncet, şoptind uşor
Vorbe dulci cu gust amar
Ce doar tu, iubito-mi zici.
Printre frunze-l văd cum zboară
Şi-l aud greu, respirând,
Cum alintu-ţi îmi
În câmpul visării cu-al tău simţ angelic am intrat
În vasta sa întindere am adormit, am cugetat
Demonicul meu înger în propria fiinţă a stagnat
Alungând orice raţiune o trezire-a aşteptat.
Văzând
Vino-ncoace moarte scumpă
Și în brațe ține-mă, tu dulce zână,
Cânta-mi ode de lumină
Să adorm ușor în lume.
Dă-mi apoi un vis în taină,
Fă-mă să creez speranțe,
Cu soarte dulci și-amare
Să
Eminescule tu palid înger,
De-ai trăi acum în mine
Trist și singur vag erou
Suferind, mult ai mai plânge.
N-ai avea izvorul vieții
Ce din codru răsărea
Oferindu-ți rece apa
Ce în suflet îți
Cum demonii negrii și nervoși se ceartă
Înflăcărați și plini de ură,
Îi privesc cu haz, distant,
Și râd, cum viața, ei ignoră.
O putere lungă, mult prea mare
Găsesc în dorul lor nebun
Dar
Tristețuri multe am trăit,
S-ajung acum în neguri
Ce surde, și adânci mă-nghit
Þinându-mă închis.
În temnița lor dulce stau
Lipsit de orice gânduri,
Amar și palid, îmi arăt
Sufletul ce
Un chin nebun, sfâșietor,
Ce stă în inima-mi ascunsă
Împinge greu,asurzitor,
Un urlet vag,străpungător.
Odat-ajuns la voi afar`
Rupând destinele legate,
Vă dă un semn ca pe un
Alb e dorul ce se zbate
În amarul meu suspin
Trist și singur el se-agită
Cautând un palid chin.
Stând închis în cordu-mi dulce,
Refugiat adânc în sânge,
Stă ascuns acum nebunul
Așteptând
Te rog să fugi din agonia-mi albă,
Tu ploaie de cristale verzi,
Să pleci departe întristată
Să plângi singură cu greu.
Te rog să pleci din soarta-mi neagră,
Tu ploaie cu amare gheți,
Să
Cu-n țipăt negru de plăcere
M-ai aruncat
În realitatea tristei mele vieți.
Te-am văzut privind
Cum în beznă lumina mă cuprinde
Aratându-mi adevarul
Cu murdarele minciuni,
Ce rațiunea-mi
Albi, nebuni, sub somnul nopții
Umbre negre sunt acum
Munții ce verzi, odată,
Mândrii și făloși se înălțau.
Doarme viața ce-adineaori
Pe ei mândră se juca,
Vag și-ntristat asteaptă
Dimineața
Nu ți-e dor de fericirea lungă?
Nu ți-e dor de chipul tău râzând?
Eu te vreau, în viața-mi goală
Să-mi vorbești din nou plângând
Eu te rog, iz de lumină!
Să te-ntorci în calea mea.
Eu
Tu nu-mi vorbești precum a dimineții rouă,
Tu nu îmi dai a zilei zori,
Tu stai în calea ce-am primit,
Tu stai în fața dulcei luni.
Nu-mi dai un strop de viața albă,
Nu-mi dai amurgul roș’ de
Când bezna dulce mă atinge
Stau trist și mă gândesc
Cum dormi iubită dulce
Și doar în vis mă mai iubești.
Privesc o stea cum ticăie încet
Și-n dorul meu nebun te văd
Cum capu-ți greu îmi stă
Simt un diavol negru, palid
Cum se-apropie încet.
Văd cum arma-i dulce, neagră
Mă îngroapă în dispreț.
Și cu dragostea-ți ce port
Îl înfrâng pe negrul demon
Fericit că am un scop
Mă arunc în
Cât ești tu de dulce
Întristata mea iubită,
Cum privind mă faci s-alunec
Pe a vieții vale neagră.
Și-mi șoptești ușor, zâmbind
La urechea-mi asurzită
Că în soarta-mi amărâtă
Vagi speranțe ai
Un înger plânge-ncet privind
Cum pleci zâmbind – îngândurată
Și furi destinu-i amintind
Că te-a iubit odată.
Îl lași bocind pe-un nor difuz
Îndepărtându-te greoi,
Îl lași țipând, trist și
Amețit un palid înger
Plânge-ncoronat de doliu.
Trist și-amar se uită-n jos
Lovind demonul cu-n fulger.
Și-acum trist, plângând, coboară
Dând din aripi îmbătat
De
Ochii șocați zăceau acum pierduți în neat. Pe cristalul lor mânjit de sânge sclipea disperarea, uimirea. Prin corneea dilatată la maxim trecea o imagine hilară, care ajungând pe retină se
BA