alb...

Alb…dor naiv de alta vreme… Amintire rupta a copilariei…inchid ochii…rece, rece, rece…si nu mi-e frig…imi transform tremurul in caldura inchizandu-l in mine… Cad, cad, cad fulgii…si-as vrea sa ii imbratisez, sa ma las sa cad in etern si sa uit…sa uit c-am fost, ca sunt, ca totusi voi mai fi…dar ei se topesc si-mi curg in rauri pe obraji…sunt lacrimi sau gheata impletita cu visul?… Rasuflu cald, molatec…scartaie asa de dulce albul asta rece…de ce e rece?…intrebare a intrebarii…raspunsul ramane inexistent…poate nici nu vreau sa il caut… Imi zambesc povestile…ah, de cand n-am mai citit o poveste…de ce am parasit lumea aceea?…nu-mi facuse nici un rau, doar ma abandonase imaginatiei… Imi tot rasuna in minte…”ti-am spus ca imi plac povestile?”…”mi-ai spus odata, poate inainte sa te fi cunoscut”… Acum…am sa pasesc in copilarie…dau timpul inapoi, ca-ntr-o poveste si n-are sa-mi pese ca…am crescut…oare?…undeva inauntru tot copila sunt…sau macar imi place sa ma vad asa cateodata… Si ninge, ninge…ca-n povesti…”adia, trebuie sa te intrerup…uite cat de frumos ninge”…as vrea sa alerg…totusi merg linistita alaturi de tine… Ma intreb, cand a fost primul suras, primul cuvant, primul pas… Dar prima zapada?…a fost sau inca mai este?…ne ninge permanent in suflet… si-ajungem de gheata…bietii de noi… “Fara regrete”… Da…poate ca ti-am spus odata ca imi plac povestile…odata intr-o poveste ti-am spus si asta…si ti-am mai spus multe…multe…odata… Tind sa spun “a fost odata”… Oare ce-a fost?…poate doar visul…si-un copil ce traieste undeva ascuns in mine… Si mi-amintesc cu calm ca totusi..povestile-s facute ptr adormit copii...