autorul pe care îl cauți nu mai există acceseaza l

Ce pot sa spun am citit si biografia. Abia acum cred ca am inteles pe de-a-ntregul. Cu siguranta nu este vorba despre noroc. Eu treceam dinainte, dar nu prea am avut tendinta de a lasa comentarii. Poeziile n-aveau nevoie de critica si de obicei nu ma simteam apt sa las decat comentarii de genul ,, Mi-a placut\". O voi face de-acum. Este un caracter extraordinar si nici poezia nu este mai prejos.

Las un semn ca am fost aici. ,,un dor pentru ceea ce nu voi fi niciodată\" este intr-adevar o nota de regret, dar si o tindere a ta catre... e ca atunci cand cineva isi doreste ceva renunta la visul sau desi pentru ca ar fi putut fi acel cineva ce-l dorea, insa acum nu mai poate. ,,ochiul orb al mării\"- ambigua metafora si exprima probabil negrul luminos( atragerea contrariilor)- oricum e o urma de melancolie. E un intuneric pe care l-ai transformat in lumina. Orb in lumea asta de-as fi, as vedea ca orbii sunt altii, iar cat despre rau... as vedea ca nu moare prin ochii altora. E o metafora a singuratatii, asa zic eu. S-ar putea sa ma insel. Poate insemna si dorul ca acolo nu te vedea nimeni, nimeni nu iti spunea ce sa faci. Dar nu cred.

Eu cand eram mic spuneam ca Dumnezeu plange pentru noi prin ploi. Incepe promitator poezia, insa este prea naiva ca stil. Cu alte cuvinte este ,,egoista\" in figuri de stil. Placuta insa ideea. Mi-a placut strofa a doua: ,,De ce mâinile însângerate/nu-și găsesc nicăieri/mângâierea?\"

Un poem cu trimiteri la viata omului. E un fel de pilda la adresa ou-roburus-ului aici. Zadarnic stiu atatea, daca nu mai cunosc lucrurile simple ale vietii( florile, raurile) si nici ele nu ma mai stiu. O reciprocitate a ignorantei. Se pot face atatea analogii intre flori si oameni- iubirea, prietenii. Imi place incadrarea, parca e o pagina rupta dintr-un basm. Si o critica- nu te-ajuta la nici la masura nici la rima asa ca iti sugerez conturand o idee de mai sus ca varianta corecta este: Nu m-au lasat pana ce nu m-au vazut. Este de altfel si strofa mai slaba valoric si departe de esenta celorlalte- cred ca ideea de inceput putea sa fie una mai buna. In fine, e o parere subiectiva.

Moartea-i fireasca si in fond sunteti superficiali uneori. Moartea o privim in adolescenta uneori ca pe ceva frumos si in fond chiar e. Cei care au credinta stiu ca moartea nu trebuie sa te sperie pentru ca sufletul e nemuritor. Asa ca moartea-i o iubita frumoasa din moment ce ne ia trupurile si face cu ele ce vrea. Constienti poate unii fac si dragoste cu ea.
Cat despre poezie imi plac simbolurile ( frunzele trecatoare) si mai ales finalul ,,și ea mă ducea mai departe de mână,/mult, mult mai departe…\". De asemenea,versul ,,Vezi ce frumoasă e toamna aceasta ?\" e un fel de a spun ,, Vezi ce frumoasa e moartea aceasta?\".
Oricum moartea ca persoana nu exista e doar un mit si puteam sa ni-l definim cum vrem: ca o iubita preafrumoasa, ca femeia cu coasa, ca o tarfa care se tavaleste pana la urma cu toti( asa am auzit)ori ramanand la Hades, etc. etc.
Cate n-am scris si eu despre moarte, chiar in paralel cu viata!

Placuta poezia ta. Pare greu de citit la inceput insa infloreste intr-o poezie mangaietoare sufletului. Un comentariu ar fi lung, dar iti spun ca poezia ta creeaza multe stari de la melancolie la o usoara tristete, apoi la dorul de iubire s.a.m.d. Finalul este de asemenea bine ales: ,,Omul ce iubeste, merita iubit.\" Asa este! Merita. Ai descris multe tablouri aici, fiecare fiind zugravit cu multa grija.

Imi place poemul desi cuvantul(cuvintele) par sa devina monontone. Trebuie sa recunosc ca n-as fi terminat de citit daca poemul n-ar fi avut si acel desen la sfarsit pe care vroiam sa-l revad doar dupa ce as fi citit-o. Am considerat ca asta e premiul care-l merit dupa ce citesc ceva atat de lung. Putini de pe site-ul asta au curajul sa scrie poezii lungi si in nici un caz de genul asta. Lectura neintrerupta nu este indicata, ci cea fragmentata la poezia ta pentru ca reduce din farmecul poeziei. Povestea cuvantului devine totusi monotona. Nu stiu cat de adevarate sunt toate propozitiile, dar poezia asta e ca o sumedenie de ganduri. Totusi prea multe deodata. Cu admiratie pentru incercarea unui lucru nou. Imi salvez desenul...

Ai un scris oarecum naiv in poezii. Simplitatea este binevenita probabil pentru a nu se pierde din profunzimea mesajului. N-ar strica insa si o ,, metaforizare\" a poeziei. Aici imi place ideea reluata pentru nuantare in versurile: ,, Nu-i cunosc, nu mă cunosc.../ Îi iubesc, nu mă iubesc... Nu-i disprețuiesc, mă disprețuiesc!\" In ultima parte iti rezumi un final fericit demn de un vis. Placuta poezie.

O meditatie profunda transformata in niste aforisme, maxime sau cum zici tu insemnari. Unele sunt reluate de la niste idei consacrate insa intr-un mod original. Tind sa te corectez la un gand de-al tau. Imdediat nascut copilul nu este frumos. Abia dupa ce i se da pielita aceea dupa el. Nici eu nu cred in inspiratie. Eu cred ca arta scrisului consta in faptul ca trebuie sa furi de la toti: de la scriitori mari sau oameni simpli, deopotriva. Si cel mai mult mie imi place sa fur de la preferatii mei. Stilul meu este un omagiu adus frumusetii pe care nu am creat-o eu, dar nu numai. Mi se pare neoriginal sa nu admiti ca fiecare om si fiecare carte citita iti sunt surse de inspiratie in opera ta. Pana atunci iti urez sa aduci in continuare la realitate-cuvantul!

MAN//EÁ ~éle f. Cântec de dragoste cu melodie duioasă și tărăgănată, caracteristic popoarelor orientale. /<turc. mani; as adauga redefenit in Romania de rromi, prin jale cardiaca( Of, inima mea!!!) sau de alte tipuri.
Cu cat ii dati mai multa atentie fenomenul va lua mai multa amploare. Acum e prea tarziu, zic eu, pentru interventii inutile. De-abia realizez ca dati prea multa importanta. Ce va fi va fi.

Mi-a placut intreaga poezie si este asemantoare ca stil cu cealalta. Care? Tot cinci stele merita si asta:))) Imagini dinamice, nonsenuri, ,, evidentul\" , luarea cuvantului ca atare si ,, jocul de-a sensul\". Inca din inceput apare trecerea de la o imagine la alta ( piatra, sculptura, nisipul, clepsidra), apoi persiflarea in a doua strofa, pentru ca sa inchei prin plimbarea cu iubita in magia noptii cu pretextul ca s-au aprins luminile in oras. Acesta-i stilul pe care incep sa mi-l definesc si eu. Incerc de mult sa scriu astfel. Am publicat si eu ceva in genul asta in ultimile poezii, dar mai trebuiesc slefuite, ,,visez încă ideea aceea care să mă transforme în piatră\". Stapanesti insa mai bine stilul acesta si ideile curg mai fluent la tine. Fermecatoare e ironia si trecerea de la un motiv la altul pastrandu-se axa centrala: piatra (care te transforma si care sfaramata e nisip- care poate fi pus in clepsidra), numarul (,,unu la mana, doi la mana, trei la picior\"). As putea comenta pana maine mai ales daca mai spun si esenta sau ce pot eu interpreta. Ideea-i ca merita cinci stele poezia ta.

De remarcat o poezie care respecta atat forma cat si profunzimea mesajului ce-l transmite. Inceputul poeziei consta in reintregirea unui univers aflat in descompunere si viata ca oglinda. Urmarea e eminesciana- de la desertaciunea desertaciunii, reluata original aici si nu prin traditionala desertaciune a valurilor, pana in finalul sonetului care prezinta o stare meditativa. Aceasta este o profunda contemplatie a sinelui, a timpului ramas, s.a.m.d. Este de fapt un alter ego care incearca sa isi inteleaga sinele si semenii sai. Versul final ,,De-așa a fost a fi, i-a câta oară? \" are o predispunere mai mult decat starnitoare prin inversiune si prezenta verbelor ,, a fost\" , ,,a fi\". Acest ultim vers imi da senzatia sobra a vietii ca teatru. Citit si placut. Recunosc ca m-a atras titlul care imi parea oarecum ciudat. Acum parerea mi s-a schimbat. ,,Nu privi-n desertaciune/De e lumea teatru, fie/Tu te-nchipuie minune/Fie drama, comedie,/Fie comedie, drama\".

Ai devenit pictor... adica poet:)) Viata poate fi privita poetic ca absolut ce vrei: tablou, vis, oglinda s.a.m.d. Putin cam simpla, dar placuta poezia.

Interesanta ideea, dar cred eu oarecum ca are de suferit la capitolul constructie. Mai scrie poezii cu ideea asta si alegea pe cea mai buna, sau imbina-le. Poate iese ceva bun. Poeziile merita cizelate si regandite mereu pana ajung la forma perfecta, zic eu. Sugestii: mai multe figuri de stil, un vers putin mai lung, renuntarea la punctele de suspensie, etc.etc. Mi-a placut totusi tema poeziei.

Oarecum titlul m-a atras sa-ti citesc poezia. Cati nu au nevoie sa invete sa citeasca poezia? Mesajul poeziei e oarecum enigmatic si intra in legatura cu titlul. Cam neclara, desi nu asta conteaza. Vreau sa spun ca este prea slaba in ,,poetica\". Asa mi se pare. Ideea ramane de laudat- intelegerea poeziei.

Mi-a placut. Folosirea unui mit si a cunostintelor tale pentru a-ti crea propriile imagini in poezie si a redefini cum vrei tu pe Afrodita. Echilibrul compozitional, forma fixa, estetul si ideea clara duc spre clasicism si releva maturitatea in scris. Bravo! Ai reusit ceva frumos aici.
,,Look in mine eyeballs, there thy beauty lies;
Then why not lips on lips, since eyes in eyes?\" Venus si Adonis de W.Shakespeare

Sunt trei haiku-uri. Dah!!! Nu vedeti si titlul: ,, Liniste in trei trepte\". Eu zic ca poti sa iti creezi poezia cum vrei. Chiar acum o sa ma apuc sa scriu o poezie cu multe strofe, toate haiku-uri. Nu stiu cat de multe, dar mai am eu cateva cu foarte multe asa ca nu stiu. Si nici nu ma intereseza daca le va citi cineva. Ha!
A! si poezia imi place. Fiecare haiku chiar pune in lumina linistea sufleteasca. Si interpretarea sau legatura intre ele poti s-o faci cum vrei. Asta-i frumos la haiku-uri.
Cat despre intertextualitate sau tehnica palimpsestului se refera la faptul ca se preiau idei din alte texte. Exemple de intertextualitate: Miorita- Baltagul, Lacul- Melancolie ( M.Eminescu, T.Arghezi), etc. etc.
Astazi dle Claudiu Tosa ati fost intr-o dispozitie critica de mare gala, dar din pacate trebuie inca trebuie sa invatati sa si cititi poeziile. Adica sa le si intelegeti.
Cu respect, ,,baiatul suparat\"

Personal nu vreau sa fiu rautacios, dar exceptand muzicalitatea si ideea din final, uzata s-asa, unde-i poezia? Asta-i de personale!
Placuta ironia. Am remarcat personalitatile de pe acest site. Insa e mai degraba o joaca de copii. Sa fi fost de vina caldura?:)) Respect insa ideea care mi se pare de-a dreptul laudabila.

Imi plac poeziile de acest gen. Fiecare om care scrie pune in lumina in creatiile despre poet adevarul artistic. Si aici nu este vorba doar despre un sambure de adevar, ci de o intreaga jerba de lumina care aduce omagiu poetului. Poetul e tot ce spui tu si chiar mai mult... Daca vrei sa aflii si parerea mea despre starile poetului poti sa citesti de catre mine: Poetul- nebun, mediocru, neinteles, perfect, copil. Sper ca nu te-am bagat in ceata sunt mai multe poezii, dar n-am mai repetat cuvantul ,, poet\".

Poezie clasica avand nauante calde care merita conturate. Unele versuri trebuiesc cizelate. Tabloul copiilor care se iubesc pe cer nestiind ca noi ii privim:)) e bine zugravit. Penultima strofa e realizata din contrarii care incearca sa releve ca cei doi vor sa fie impreuna oriunde pentru totdeauna. Personal mie mi-au placut versurile 1 si 3 din a doua strofa insa acestea sunt alaturate cu niste versuri mediocre. Primul vers e asemanator lui HIM. Frumos. Observ mana repetata. Ca simbol? Insa acest simbol n-are asociat nimic si sugestia nu se produce. Deci, nici o senzatie pentru cititor, doar imbarligatura unor maini.
Destul criticand. Mie poezia mi-a placut mai ales ca reflecta adevarul. N-o sa muriti impreuna si nici n-o sa fiti impreuna dupa. Oricum toti trebuie sa ne cizelam creatiile. Deci, sa nu mi-o iei in nume de rau. Mai trec.