Poezie
Nebunii lumii
1 min lectură·
Mediu
Între apus și răsăritul meu
Agale un nebun târa o scară
Plângând și dojenind pe Dumnezeu
Că iarăși luna l-a uitat afară
Măicuța mea prin somn a tresarit
Iar eu din pântec am simțit dojana
Nebunului târănd spre răsărit
Agale si plângând spre lună, scara
Departe-n zări s-a stins durerea mumii
Și ochi pe ochi privind se-mpreunară
Sfioasă-și dezgolea măicuța sânii
Iar eu sorbeam iubirea-ntâia oară
Cărări, cărări se împletesc pe cale
Nebuni nebuni înalță scări la lună
Și leagăn legănând iubiri agale
Din răsărit învață să apună
Între apusul meu și răsărit
Neant și zbor, chemare ce-nfioară
Petrec lumina care-n asfințit,
Nebunilor le-a dăruit o scară.
002.313
0