Poezie
Arginți de nu mai ai...
1 min lectură·
Mediu
Arginți de nu mai ai, mă vinde,
Nu fi hapsân, căci prețul ce-l primești
E pe o umbră ce-a cântat colinde
Doar ție, la ferestrele-ți regești
Nu sta pe gânduri, tu mă dă la primul
Ce îți întinde-n palmă doi arginți
Nu știe el ce cumpără, sărmanul
Precum nici tu nu știi, acum ce vinzi
Nu mă lăsa să sfârăi în amiază
Pe o tarabă tristă într-un colț
Căci riști să mor absurd de metastază
Și dintre crini să lăcrimeze-un hoț
Nu îi lăsa pe toți să mă măsoare
Și pe cântar nu mă trânti la toți
Eu nu am fost de tine-ascultătoare
Dar nici nu-i pot uimi pe idioți
Nu-ți fie teamă să te-ntorci târziu
Și fără mine în ograda-ți largă
Cărarea spre uitare eu n-o știu
Și-oi răsări la primavară-n iarbă
Piciorul tău bolnav o să mă afle
Mai fragedă, mai lesne de zdrobit
Orgoliul lui flămând adănc să-ngroape
Nevoia de-a iubi și-a fi iubit
Arginți de nu mai ai, mă vinde
Nu fi hapsân, căci pretul ce-l primești
E pe o umbră ce-a cântat colinde
Doar ție, la ferestrele-ți regești
001.845
0