Poezie
De la apusul la rasaritul soarelui
1 min lectură·
Mediu
E seara. Liniște,
Doar vântul cântă.
Întins pe miriște,
Trupul se zvântă.
Soare sângeriu,
Și lună pustie.
Sufletul viu
Lutu-l învie.
De-odata apare,
Când lumina dispare,
Sufletul lumii,
Se vede in zare.
Acopera-n cale…
Întunecand pamantul,
Þintuit cu zale,
Îi e liber doar gandul.
E suflet de foc !
Din el, Prometeu.
Tânjeste un loc,
Pe tronul de zeu.
Apare-o lumina…
El e damnat !
Lumina-I divina !
… dar l-a-ncătușat.
034146
0
Bobadil.
P.S.
Finalul e ciudat rau de tot, daca pot sa spun asta, ultima strofa parca \"gafaie\" striga dar crede-ma... nu se aude cum trebuie.
Succes in continuare si felicitari pentru ambitie. Uneori e buna.