Aparent sunt inexistent,
Exist doar prin temperament.
Aparent sunt plafonat,
Defapt m-am eliberat.
Aparent sunt, o tragedie,
Dar drama-nseamnă comedie.
Aparent sunt exagerat,
Exagerez un
În fiecare zi e soare,
Și fiecare zi e sărbătoare,
Când descoperi cu mirare,
Că ești o ființă creatoare.
Ai fost creat ca să creezi,
Lumea să ți-o luminezi,
Oamenii să-i îmbunezi,
Erau vremuri în care,
Pe strada noastră era soare.
Toți din jur ne invidiau,
Noi aveam ce ei doreau.
Erau vremuri în care,
Noi trăiam în completare.
Fiecare ce-și dorea,
Celălalt îi
Peste dealuri înfrunzite,
Peste ape-ncremenite,
Se zărește un palat,
Tot cu aur înțesat.
Cât te uiti, în jurul lui,
Vezi pădurea bradului,
Și dacă în sus privești,
Vezi și îngerii
Atât de mici suntem,
Atât de mult distrugem.
Atât de mulți suntem,
Atât de puțin facem.
Atât de bogați suntem,
Atât de puțin avem.
Atât de triști suntem,
Atât de mult râdem.
Zeul nu
La cotitura norocului,
Pe râul întâmplării,
Șade stins îngerul focului.
Pazește golful răbdării.
Mai sus în delta fricii
Doi licurici blând luminează…
Se vede departe marea eticii,
Acol
Cresc doar din iubire,
Și cu iubire m-am trădat.
Sunt așa din fire…
Mai … demoralizat.
Când am dor de amor,
Tai un crin albastru.
Cu el ,mă omor.
Și renasc un astru.
Colo din vazduh
Nu
În zilele ce au trecut
De tine n-am știut,
Și asta m-a durut.
Prin lumina arămie
Te-ai prelins ca o stafie.
Ochii tăi încet mă-mbie.
Și te văd cum calmă treci,
În intuneric te Îneci,
Și
Și mă gândesc la vise !
La toate ocaziile omise,
La toate friciile vieții,
Și demonii ceții.
O viață vie și plină,
Sfârșită din a vieții vină.
Inserați într-o oarecare lume,
Ca o picătură
Motive caut, motive vreau
Pentru tine ca ești,
Pentru mine nu mai sunt,
Decât crâmpeie cerești.
O vină să aibă toți,
De la magi la hoți,
Sa ispășească pedeapsa
Pentru vii și morți.
Un fir
Se numară zilele cu spatele la gara neajunșilor
Cumpătul se încleștează în avortoni ai speranței
Îmi pieptăn jugulara pentru balul de sfârșit
Și clopotele tresar în vocalizele plânsului.
Îngeri
Și-n lumină scri,
Tot ce poți gândi.
Scri pe cer, cu cear,
Din zori, până-n seară.
Iți curg din cer cuvinte
Valuri multe-n minte.
Cuvintele grele… Așterni,
un rând cernut, și iară
Ești profund revoltat,
Și ochii ți s-au iritat,
Ca vezi in prag deșertăciuni.
Un cal troian apare temut,
El știe pofta ce-ai avut :
Sa calce-n picioare prostia.
Te uiți la noi,
Cum ne
Cu dor cu tot privești,
Spre cele patru zări
cautand ființe cerești
pe care nu le gasești.
Chemi dinspre apus
Intunericul și frigul.
Căci ele te-au sedus
...și te-au rapus.
Acum nu mai
O ramură de crin,
Aruncată în senin,
Pe lauri de măslin…
O frunză în seară,
Se zbate să moară,
În vântul de seară…
O picatură de rouă,
Ce pare nouă,
Mai naște două…
Atunci când
E seara. Liniște,
Doar vântul cântă.
Întins pe miriște,
Trupul se zvântă.
Soare sângeriu,
Și lună pustie.
Sufletul viu
Lutu-l învie.
De-odata apare,
Când lumina dispare,
Sufletul
Două raze de soare,
În amiaza mare,
Bat spre mare.
Vântul bate-n zi,
Printre frunze mii,
Ce acoperă copacii.
O vrabie zboară,
Sară de sară,
Spre luna amară.
Vreau un sicriu negru,
Dar plin de lumina,
Brodat cu dantela fina,
Lacuit. Din lemn de cedru.
Vreau haina de in,
Și pantofi de piele
Cruce in bratele mele
Ș-un iz de parfum, fin.
Aș-am
Þarana zbiara și plange,
Se-neaca toata în sange.
Ce zbucium de moarte!
S-aude-n departe.
Un miros cadaveric
Face tabloul feeric.
Un ciot de carne striga!
Reprosul lui te