S-a trezit din somnul ei,
Soarele ieșind în cale,
Prin ferești privea un tei
Fermecat; pe perna moale,
Tresărea din cînd in când
Suflul cald de primăvară.
Parul ei curgea zăcând,
Așezat pe
Varsă picurii-n tăcere,
Nori înalți frământă cerul
Asfințit în zări ca fierul,
Roș și palid astrul moare.
Aburi risipiți de vânt
Se ridica lin în aer,
Adunați ca într-un caier,
Iarna fuge in
Luna șade-n cer cu stele
Vânturi gem de nepăsare
Noaptea vine peste ele,
Colo-n șoapte, lângă mare.
Și pe pânza infinită a văzduhului apare
Ca din vise-într-o clipită
Mândră, albă,
Se-afundă orașul În smoala lugubră
De-a nopții culoare,când teama se naște,
Se-ascund și dorințele acolo în umbră,
In vis ... in prezent doar moartea le paște.
În negru se-mbracă degrabă
Alunec ușor spre valea necuprinsă
A visurilor mele...
Surprind cu privirea pânza sa întinsă
Și cerul plin de stele.
Aș privi înapoi, dar visul ar piere,
În lumea reală.
De-ai fi tu în vis
