Poezie
Pruncul sfânt
1 min lectură·
Mediu
Pruncul sfânt
În lumea asta rea și mare
Ai venit Tu cu schimbare,
Să ne-aduci lumină-n noapte,
Să ne strângi pe toți în brațe.
Într-o peșteră prea rece
Vii s-aduci din cer pecete.
Steaua dă la toți de veste
Cum din cer ne vine Rege.
Te-ai născut sub clar de lună,
Fără slavă sau cunună.
Fără pufuri și palate,
Într-o iesle cu de toate.
În smerenia Ta mare
Ai stat printre animale.
Cu suflul lor Te-ai încălzit
Și în fân ai adormit.
Într-un prunc Te-ai întrupat,
Tu, cel veșnic închinat,
Fiul și Cuvântul lumii —
Numai magii Te-au aflat!
Au venit ei de departe,
Ți-au adus trei daruri toate:
Smirnă, aur și tămâie,
Să ridici păcatul lumii!
Ești minune ne-ncetată
Ce în mine se revarsă.
Ești mireasmă îngerească,
Sufletul la ea tresară.
00122
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Artemis
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 132
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 29
- Actualizat
Cum sa citezi
Artemis. “Pruncul sfânt.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/artemis-0062984/poezie/14197752/pruncul-sfantComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
