Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Instantaneu la echinocțiu

De 20 de ani Maria sparge cu cana nuci pe balcon: în cană zburdă laptele, sub cană se dărâmă sfere și linii. De-atâta vreme, s-a desenat doar o fisură ca un megafon în colțul de care se agață ea

@ariadna-petriAPAriadna Petri
0
0

Instantaneu perpetuu

Îmi sar broboane de asfalt în ochi de când mă uit în drumul tău. Mă împrăștii pe trecerea de pietoni în perspectiva roților tale. Mă înțepenesc. O mașină albă, o mașină verde, un om alb,

@ariadna-petriAPAriadna Petri
0
0

Instantaneu în Retiro

Din inima mea de tigru țâșnesc trei aorte zdrobite, se aruncă spre inima de panteră neagră, ca un păianjen care umple camera. O armată de inimi, cu aorte legate de mitraliere și seri pe balconul

@ariadna-petriAPAriadna Petri
0
0

Instantaneu pe granița cu noi

Ce-a mai rămas din noi...știuleți înghesuiți într-un septembrie imposibil, cu frunzele răpuse, cu capetele retezate, cu rădăcina întârziată în iluzie. Curând ne vom pleca de tot. Niște steaguri pe

@ariadna-petriAPAriadna Petri
0
0

Instantaneu cu seceră

Privind în oglinda din apusul sângerând am văzut secerând oi. Apoi cum se înnegrea cerul, apoi o iarbă gri, apoi copii cu mâinile de oțel-inox și în urmă gol. În secunda mea m-am întors să

@ariadna-petriAPAriadna Petri
0
0

Instantaneu cu ciocan

Ciocan sfărâmând țeasta mielului pe prispa pe care dormeau vara bunicii mei creierul eliberat palpită se scurge gândul lui sângele victorios zburda spre temelie creierul se călește cu

@ariadna-petriAPAriadna Petri
0
1

Amiază în Safad

Treceam prin aerul orașului ca printr-o auroră alb-negru, cu cenuși, cruci și mătănii răspândite pe ziduri și pe porți. Ne mumifica soarele și continuam să mergem: începeam să ne integrăm în

@ariadna-petriAPAriadna Petri
0
3

Instantaneu de zori

Zorește zorii zilei iubite să nu ne prindă nesfințiți. Câte o secundă ne va cădea mai apoi pe fiecare frunză ca opera corului de grauri al catedralei. Biserica înțelenită, îmbrăcată în mușchi viu de

@ariadna-petriAPAriadna Petri
0
0

Instantaneu în Iqrith

Cu ochii adânciți în suflet mănânc câte o bucată din satul gol - o poftă pioasă, de copil. Pietre cu viață nespălată de 60 de ani, picioarele mele pline de sânge mereu proaspăt. Șapte trepte

@ariadna-petriAPAriadna Petri
0
1

Instantaneu arab

mi se urcă henna pe vene, pe mine, mi se încolăcește și suspină mi se arcuiește pe șold, pe săruturi, dospește și se face fluturi mi se aprinde dincolo de mal o lumânare cruci verzi plutesc pe

@ariadna-petriAPAriadna Petri
0
6

Instantaneu 10

Dromader cu două cocoașe de lapte și Fata Morgana între ele. Felină, moluscă, zeu, noapte dată cu tâmpla de stele.

@ariadna-petriAPAriadna Petri
0
0

Instantaneu adormind

se mișcă pași de stropi de ploaie ca aragazul când se odihnește se aud șuvițe de păr adormind în palma ta în gândul tău arzând în palma ta în gândul

@ariadna-petriAPAriadna Petri
0
4

Instantaneu de 1 Martie

mi-am deschis larg nările să te respir tot m-ai mușcat să mă ai înăuntru pământul mustește de primavară noi mustim

@ariadna-petriAPAriadna Petri
0
0

Dimineață coborând

Îmi plac lăcustele lăturalnice Când mănâncă spre a se iubi Și îmi plac frunzele tomnatice Coborând încet spre un răsărit efemer Tu niciodată nu ai vrut să îmblânzești apusul Iar el nu s-a

@ariadna-petriAPAriadna Petri
0
0

Instantaneu de Michoacan

Una din zilele acestea vei începe să plângi pentru început Nu trebuia să fi plantat aceste semințe, dar ritmul ne-a purtat departe de sanctuarul fluturilor. În valea cailor ne înecăm visele unul

@ariadna-petriAPAriadna Petri
0
3

Instantaneu de toamnă

Aburi nesățioși de pădure tomnatică se ridică între noi. E cald, sânii tăi molateci dansează bachata unul cu celălat. Un soare sângeriu se lasă sau urcă doar 20cm mereu, cât să își adape poporul,

@ariadna-petriAPAriadna Petri
0
3

Din gura ciorii

S-a învârtit în sfârșit ora de sticlă: reverie acordată cu litere în altă limbă - taie, taie, burtă taie. Perechea oarbă s-a aruncat în fața trenului invizibil. Ca orice specie pe cale de

@ariadna-petriAPAriadna Petri
0
6

Non renga

Broscuțele marșează în transă pe peretele meu exterior. Pătrate și serpentine râd de sub fețele spălăcite ale graurilor multilaterali. Culoar pardosit roșu îngust și umed tapisat cu

@ariadna-petriAPAriadna Petri
0
0

Mirare

Contemplând apa nămoloasă din al nouălea colț al piramidei, ochiul lui dumnezeu de sub pielea mea rotundă zâmbește la răsărit.

@ariadna-petriAPAriadna Petri
0
1

Rază

Tușind aerul se despică în ochi și aură.

@ariadna-petriAPAriadna Petri
0
0

Dimineață de veci

Mi se încolăcește cuvântul „șerpoaică” pe pântece, cu carnea ei grea, până ce mă prăbușește de pe muntele meu. Venus se tot înroșește în oglinda de bronz și începe să curgă în spirale spre rezolvarea

@ariadna-petriAPAriadna Petri
0
0

Spirală 4

mâini de apă mă îmbrățișează indecise târându-se printre frunze de uitare o să dau drumul labirintului meu cascada va înghiți ultimul gând

@ariadna-petriAPAriadna Petri
0
3

Apă de zei

iubesc orașul meu pe apă care nu există înalt și colorat ca o fiestă încremenită moment de strigăt de șarpe ecou de viață a zeilor fericire

@ariadna-petriAPAriadna Petri
0
2
Toate cele 23 poezii sunt incarcate