aradoaie ioan

chiar de la începutul începutului, conștiința era însuflețită de guh, el salasluia deasupra oricăiui om, conducându-l pe culmile biruinței. omul era un sclav

Imi tremura dintii grei De durerea vie ce-mi apare-n fata, Toc marunt gândurile moarte Sa obtin ceva mai viu din viata. Suflu greu si inima îmi bate tare în criza lumii vii ce nu apare

Cu un zambet m-ai uimit Cand prima oara te-am zarit, Cu chipul tau frumos,din astru ceresc scos Si parul de abanos,m-ai cucerit Fara speranta,fara

de aradoaie ioan 2005-09-01 CUGETARI Mi-e sufletul in flacari de cristal Iar dinti de-argint,i-mi sfasie din nou Trupul meu cald....iar sangele ce-mi curge siroaie, Imi seaca viata

Parul de foc ce-ti cade în valuri, Lasa în mine soapte de aur, In minte-l zaresc, mereu tot gândesc Cum sa IL mângâi, cum sa-l iubesc. Cum s-o iubesc pe cea care-l poarta. Aceasta

Ma gandesc la tine si sufar Iubito?! mi-e dor de tine, De rasuflarea ta gingasa si suava De dulcea ta vorba,de ochii tai frumosi.