Ara Sabău

Am să mă-ntorc acasă O să fac pace cu zbuciumul care m-a zidit în toate așteptările Mda, M-am dezvăluit în chip de patimă să nu pierd și cele din urmă trăiri Acum știu Pot ținti confluențe

Adu-ți aminte de toamna care te-a anesteziat și ai stat în melancolie dezgolită ca la un ritual cu îngeri și demoni deopotrivă Adu-ți aminte cum ai ratat concursul inimii pe ultima sută de

Am distrus toate zidurile din odaie Cu degetele până mi-a pornit sângerarea cu suflet cu tot Am tras ca la curățenia de paște când îți pui în minte să te speli de toate Să te dai afară din trecut și

dor durere depărtare imagine de mine scurtcircuitată vis fulgurant inimă pecetluită în efemer… nu am inspiraţie am doar blocaje de depărtare, de frică că ne-am pierdut şi mă văd mai greu dar simt

am inima prinsă într-un garou care a comprimat prea multă speranță Dar nu mai donez sânge din dimineața în care tot centrul de transfuzii era plin ochi de milă și mi se încorda disperarea ca un

Căzută din zbor mi-am fracturat lumea și simt aiurea doar înapoi Se poate să nu mai știu lucruri esențiale precum adresa de acasă numărul de telefon al fiicei mele să nu mai fiu nădăjduită de nici o

împacă-mă Doamne cu cerul dezleagă-mi necuprinsul și învinge-mi biruințele sunt fiica timpului pierdut iremediabil orologiu sunând în pustiu rugăciune în care mai cred pentru mine încet și

Abia se mai zărește lumea pe care o aveam țărm, cântec de pus pe rană dragoste nu poftă de pâine Cuvinte răsturnate, ciobite Tălmăcite cuvinte Rugăciunea nu-mi mai e cutezanță doar frică și o

Te-am văzut în ziua în care mă căutam prin mulțimea de oameni necunoscuți Și am plâns... nu știam cum am să mă descurc cu mine, cu tine cu toată iubirea aceasta cum am să mă mai port când mă

Îmi pier iluziile ca anotimpurile ce se despart rupte de culoare Și nu mai știu în ce loc mă aflu Dacă nu cumva zările sunt prea lungi pentru libertățile mele Și îmi promit să învăț să

o lume perfectă în care-mi pot imagina că sunt frumoasă bătând oglinzile ca la jocul de cărți o lume nouă sculptată în sufletul meu panoramic anticipând fericirea ca o întâlnire de prietenie în

se întorc păsări sihastre gândurile mele aidoma dragoste fără sfârșit dorul meu căutându-te revin de pe pământ în cer năvalnic răsună aripa soarelui și tu nu știi că se

se desprind scări din cerul de azi și răsăritul e crispat ca un graffiti pe un perete mut dintre doua lumi grija de tine mă tiparește cu dureri lungi până mi se mumifica chipul nu știu de ce

dans în nori pe sârme subțiri suflet obosit balansându-se într-o lume în care nu mai simte nimic cum aș putea să privesc zodia leului fără să orbesc de la nisipuri să aflu culoarul

nu ne potrivim cu inimile lor deprinderi rare cronicizate într-un timp ireversibil aproape imposibilă sincronizare fără oglinzi și fără o nenorocită de șansă înrolați într-un razboi care nu e

se făcea că mă prefăcusem copil și toate erau așa cum le-am lăsat raftul cu carți pereții sineliți și albăstrelele alea din borcanele înșirate pe mese ochiuri de geam prin care priveam

Mă emoționez de tine ca de o mare ce-mi sărută genunchii Mă îmbăt de visele tale pedalând deșertul până îmi intră apusul în carne și știu că mâine în zori voi fi copaci și muzici cu inima

astăzi mi se întampla să-l văd eu – în febra incertitudinilor el, prea stabil inimii mele taina noastră – o poveste Mi-e atât de dor să privim cerul împreună să purtăm vorbe

de unde să știu că o cunosc suavă tăcută mai liberă prea simplă fata aceasta... o știu ca un cântec de leagăn rezonând cu inima mea Și toate-mi năvălesc prin ochi și prin

mi-e dor de tata ca de un basm și am fost fericită mi-e dor si drag ca de o lume care m-a iubit inexplicabil și parcă am ieșit dintr-o comă și mi-e frig… aș vrea din nou să scutur merii

interuman Nu mă surprinde să te văd într-o zi cocoțat pe lună Prea pustii mi-au fost libertățile… Ei, și ce-i cu asta, ai să spui n-ai decât să-ți împarți timpul cu ploaia citind la

Mi-e ferecată reprezentarea copilăriei ca un vis bătrân mă străbat într-o fereastră și alta prin care de abia de mai zăresc aripi înodate de cer Și nu mai știu de ce starea aceasta mă