AVAnton Vasile
Verificat@anton-vasile
„Relația dintre oameni și Dumnezeu se bazează pe credință, relația între oameni pe încredere.”
În 1993 am participat la Concours Rousseau, organizat de Ambassade de France en Roumanie. Am publicat în revista Magazin cultural, articolele: Omul, diavolul și iraționalul, nr.41(2500 din 13 septembrie 2005, Omenirea -între optimism și pesimism, în nr.38(2445) din 23 septembrie 2004, Despre sufletul pereche, în nr.49(2508) din 8 decembrie 2005…
🏆 Critic de Top💬 Comentator Activ
Cronologie
Aroma merelor îmi amintește totdeauna de mitul biblic, de căderea omului. Dar a fost o cădere sau o urcare, un pas spre demonizare sau spre dumnezeire. Sfântul Augustin din motive oculte sau interese patristice asta ne-a lăsat să credem: că odată ce a mâncat din pomul cunoașterii binelui și răului omul a căzut sau a decăzut. Totuși cuvântul Domnului arată că omul a urcat , nu a coborât. ,,Iată, zice Creatorul, omul a ajuns ca unul din Noi , cunoscând biele și răul!’’ (Facerea 3, 22). De ce a eludat Sfântul Augustin cuvântul Domnului , nu știm! Bănuim doar. Ca să-l învinovățească pe om cu păcatul originar adică să fie de la început damnat. Asta e pe placul clerului și în folosul lui: vinovăția induce rușinea, și rușinea, umilința. Deci omul s-a înălțat prin cunoașterea binelui și răului sau a căzut?
Sugestivă este echilibrul mânii stângii și al dreptei. E un joc subtil al minții care ne trage mereu spre visare, dacă realul nu ne-ar agresa cu vederile și zgomotele lui. Mâna stângă este coordonată de emisfera dreaptă a creierului, cea în care își are sediul visul, ideea, schema, arhetipul lumii virtuale, inconștientul , ea sugerează trăirea omului în visare, în ideal , în sublim; dreapta , corespunzătoare emisferei stângi, analitice, matematice, conștiente îl aduce pe om cu picioarele pe pământ, în realul prozaic. Cum e mai bine să trăim? În sublimul visării sau în realitatea banală!
Genial Creatorul care ne-a făcut după chipul și asemănarea sa: ne-a făcut astfel să ne fericim în vise și să suferim în real. Viața e un sublim balansoar între vis și realitate. Ce-ar fi omul fără vise? Ce s-ar întâmpla cu omul dacă nu ar fi ancorat în real? Dar nimic fără măsură, cum spunea Socrate, citând dictonul templului din Delfi. Totul e să-i cunoaștem limitele: o măsură în vis și două în real. Când visul devine dominant se comite hybris-ul , ieșim din normalitate intrăm în sfera inflație, a nevrozei, a nebuniei. E mare nevoie de echilibru între stânga și dreapta, dar dominantă totdeauna trebuie să rămână dreapta. Suntem totuși ancorați într-un continuum prezent real. Dar orice poveste, povestire, narațiune e un vis în real sau un real în visare care ne scoate din banal,din prozaic. Literatura ne dă un moment de uitare de sine și de lume și inerent un strop de fericire. Depinde cum o spui. Iar tu, Tincuța ai spus-o bine.
Sugestivă este echilibrul mânii stângii și al dreptei. E un joc subtil al minții care ne trage mereu spre visare, dacă realul nu ne-ar agresa cu vederile și zgomotele lui. Mâna stângă este coordonată de emisfera dreaptă a creierului, cea în care își are sediul visul, ideea, schema, arhetipul lumii virtuale, inconștientul , ea sugerează trăirea omului în visare, în ideal , în sublim; dreapta , corespunzătoare emisferei stângi, analitice, matematice, conștiente îl aduce pe om cu picioarele pe pământ, în realul prozaic. Cum e mai bine să trăim? În sublimul visării sau în realitatea banală!
Genial Creatorul care ne-a făcut după chipul și asemănarea sa: ne-a făcut astfel să ne fericim în vise și să suferim în real. Viața e un sublim balansoar între vis și realitate. Ce-ar fi omul fără vise? Ce s-ar întâmpla cu omul dacă nu ar fi ancorat în real? Dar nimic fără măsură, cum spunea Socrate, citând dictonul templului din Delfi. Totul e să-i cunoaștem limitele: o măsură în vis și două în real. Când visul devine dominant se comite hybris-ul , ieșim din normalitate intrăm în sfera inflație, a nevrozei, a nebuniei. E mare nevoie de echilibru între stânga și dreapta, dar dominantă totdeauna trebuie să rămână dreapta. Suntem totuși ancorați într-un continuum prezent real. Dar orice poveste, povestire, narațiune e un vis în real sau un real în visare care ne scoate din banal,din prozaic. Literatura ne dă un moment de uitare de sine și de lume și inerent un strop de fericire. Depinde cum o spui. Iar tu, Tincuța ai spus-o bine.
Pe textul:
„Vânzătorul de mere" de tincuta horonceanu bernevic
0 suflu
Context