metamorfoze stranii ma urca, ma coboara
ma joc cu mintea mea, si nu ma indoiesc,
ca visul asta sadic trebuie sa moara,
pentru ca-i nefiresc.
ma cearta mana dreapta ca ti-am vandut potirul
polemici gretoase ma dau peste cap.
ma dor inghinalii de-atata gandit,
si uit patru zile de ritmul tampit
in care-s platit ca sa sap.
in brazde de spirit ma pierd sufocat
ridic catre
Lasa-i mama sa ma creada
Nebunul de la coltul strazii.
Ei sunt saraci, nu stiu sa vada,
Decat mirosul prazii.
De fug din algoritmul lor
Intr-un mister anarhic,
Le mai zadarnicesc un
Zambea.
si cu un gest cam vag
isi netezea suvita blonda
cazuta dintr-un ramasag.
Iar eu stiam
ca primavara vagabonda
ma va impinge catre fronda
fara sa pot sa ma retrag.
Radeam.
si cu un
Am sa dispar
o vreme,
in neantul
sinergic al
unor trairi
asemenea.
Sa nu-mi cauti
urmele.
Sa nu-mi petreci
cuvintele cu privirea.
Am sa ma dizolv
pret de un vis
intr-o fericire.
Sa
cand scap in rumoarea
vietii, cu bocancii
plini de uimirea
de a-mi
gasi inca umbre
prin jur...
ascult o clipa
ritmul batailor.
Le caut sorgintea.
Inimile bat asa,
si unele femei
in rasfat
Refuzi sa pleci,
nici n-ai ramas.
Ma chemi
si ma gonesti apoi.
Vreau sa-mi iau
zambetu-napoi.
N-am glas.
Provoc istorii
sa se nasca.
Starnesc furtuni
neuronale.
Si storc din
in linistea pasilor
inabusiti in
moliciunea alba a zapezilor
ninse din
sufletul meu, metronomic,
curge bataie de inima.
Puls picurat, viata
spasmodic indusa in
organe de simt.
Carnuri si
mi-am propus
sa te tin la distanta.
o distanta nici prea...
dar foarte.
Mi-am propus sa
te calc in picioarele
visurilor mele
programate sa-ti tina
isonul.
Mi-am propus sa-ti
alint
nepreocupat de imagine
m-am ingaduit unei ingropari.
M-am trezit captiv
intr-un labirint ilogic
de imagini transante.
Ratacirea mea,
smulgea zambete cerberilor
asezati de-a dreapta si
de-a
Cand albul se aseaza peste tot
in straturi moi si-alunecoase,
noi doi vom merge cot la cot
sa exploram povestile frumoase.
Doi cavaleri porniti pe fapte bune,
neinfricati eroi de
lacrimi din cer mi se preling pe fata,
sunt ochi intunecat ce cauta lumina,
imi e obrazul greu de nori si ceata
si moarte sunt, sau moartea mi-e vecina.
mi-e trupul rana, sufletul pamant.
imi
Blonda ce-am visat azi-noapte,
printre gemete si soapte,
mi-a lasat sufletul ars,
si mangaieri pe obraz.
Mi-a lasat lumini divine
picurate dintre pleoape,
si-un mesaj scris cu aldine:
Stai
e intuneric.
Imi strig cuvintele
si le indemn sa-si ocupe
locul pe portativ.
Unu, doi, trei,
cuvinte de doi bani,
vorbe degeaba.
Un demers fatidic,
o strigare simetrica,
un iz
Un colt al mintii
pastreaza imaginea ta
si fara sa stii, tu
vei exista ca o proiectie
in neantul murdar. Luminandu-l.
Pe maini, cu lacrimi ma spal,
nu ale mele, caci
uscaciunea ochilor mei,
Zambet ironic
de iarna geranda
mi-apasa gandurile
suierand de durere.
Iubirea-mi
impietrita de ger
se taraie cu greu
printre vasele nespalate
ale unei trecute
iubiri.
Aprind un
O latura - se intinde
ca un tentacul...
ti-atinge
fruntea asudata
de gandul transformarii
mele in geometrie.
Un unghi...
mai putin favorabil
iubirii
iti rascoleste
La o margine de cerc
zaceam in nestirea
unghiurilor setoase
de explicatii.
O metafora,
in chip de perna
lega prietenii cu
neuroni rebeli,
scapati din stransoarea
craniului meu.
Timpul se
-triunghiul tau e pervers!
ii ziceam privind
licoarea mustind
de catete.
-ma-mbata vazand cu ochii...
Batranul tacea facandu-si de lucru
cu o dreapta rebela...
-al meu?!? E o metafora
Ecou.
Reverberatie surda
in urechile voastre.
Vuiet in inima mea.
Caci a murit un sens,
iar aritmetica simpla a lui
plus si minus
a devenit filozofia complicata
a nonsensurilor
cu un sens
Iesit buimac
din cerc,
lovindu-ma cu tampla
de unghiul drept al iluziei
de nemarginit,
urland:
SUNT UN POLIGON ANARHIST!!!!!!!
...feriti-va de mine! eu
nu sunt sanatos... imi lipseste
o
femeia care iubea ploaia,
(un paradox neeligibil)
mi-a spus odat\\\' ca pot,
ca irealul e tangibil.
Mi-am aruncat umbrela in vestibul,
si-am sfidat prin praful ud
cu pas grabit... prezentul meu
ciugulesc supus
vise
din palma ta, generos
oferita foametei
din sufletul meu.
O mana intinsa,
o palma arzatoare
pe obrazul gros
si infailibil al zilei
ce vine. Ziua de maine,
ce calca orele
Odata, prin padurea plina de mistere,
o Vulpe se plimba agale pe poteci,
cu mersul unduios, lasciv, facand sa spere
orice mascul cu simturile-ntregi.
Era nurlie Vulpea, si plina de
AE