„Trebuie sa iti cistigi dreptul la fericirea de a muri.Asta se citea in aburul cafelei cu care ma energizam atunci, asteptind trenul in gara din Iasi si simtind cit de grabiti sunt oamenii sa traiasca.”
sunt o cafenea la stradă
unii vin să mă soarbă
prin mine curge o seva bolnavă,
nu știu de unde mi se trage.
alții își dau întâlnire,
simplu, natural, în grabă
uită să mă-ntrebe ce
despre sexualitatea mistică
nu vorbesc nici bărbații,
în artele lor poetice.
ei nu știu că unele curve sunt sfinte,
altele nu,
că doar spiritele care se excită
se împărtășesc din
să trăim mai departe
nu mai e mult
am trecut de ecuatorul lucidității
luciferul personal
îmi arată săgeata
prea multă lumină orbește
se știe
mi-am pictat ochi pe piele
după ce am exersat pe
Pentru că trecem pe lângă aceiași câini,
iubite,
m-am gândit să deschidem impreună
un țarc de câini intimi.
Și pentru că ne leagă gardurile și șoseaua,
hai să întindem o alintaroma
de la tine
au venit la mine fragmente.[Idei trunchiate.Idei mutilate]
Fără poezie. Fără cântec. Fără fără.
Într-o zi mi-am urât stomacul și am pus în locul lui o frunză.
Așa am început să mănânc soare cu
dacă mai săvârșești liturghia cu degetele
și te împărtășești în toate zilele cu a.
îți cresc povești în pântece de nerăbdare
pentru că nn nu-ți mai cântă blesteme între coapse
aștepți
Da, da, trebuie să măsor secundele, să ajung să pricep ce e aia esență temporală, pentru că altfel nu aș reuși să rezist aici, mi s-ar închide ochii, nu ca la mort, ce-i drept, da cine nu știe că
Era ultima zi, cum trebuia să fie pentru că așa decretau foile sfinte de milenii. Soarele strălucea, bineînțeles, apocaliptic. Pe lume nu mai erau decît patru oameni și două pixuri, plus un top de
A