asa

să trăim mai departe nu mai e mult am trecut de ecuatorul lucidității luciferul personal îmi arată săgeata prea multă lumină orbește se știe mi-am pictat ochi pe piele după ce am exersat pe hârtie nu mi-a spus nimeni eu e un cancer de mătase înflorește pe neașteptate crește de nebun e o carie sapă labirinturi în gol merge cu picioroange cum altfel, sunt mlaștini de gânduri și d nu-mi răspunde nici mie sunt doar o figură din puzzle de asta nu mă-ngrjorez din acest maidanez nu văd decât foamea de noapte prin toți se scurge toamna în pantoful cu riduri un bătrân își reflectă chipul de ce femeia asta are șolduri de iapă și n-a fost copil niciodată nu știu dacă e X sau Y înfășurat în tine, femeie și eu o sa îmi târâi piciorul prin tramvaie acum doar sufletul mi-l port în cârje. și în mine există marea moartă în emisfera nopții de 7-8-9 iulie toți vulcanii s-au stins nu mai e nimeni să mă dezgroape din mine nu mai sunt decât eu însămi nu mai încap în nici o hartă