Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Presă

Gingis Han si Mostenitorii lui

Expozitie - Bonn - Germania

2 min lectură·
Mediu
La Bonn a fost inaugurată expoziția „Dschingis Khan und seine Erben\" \"Gingis Han și moștenitorii lui“ în care sunt prezentate 600 de exponate ce ilustrează istoria Mongoliei, de la fondarea imperiului cu aproape 800 de ani în urmă și până în zilele noastre. Pentru prima dată sunt prezentate obiecte din săpăturile arheologice efectuate în fosta reședință a lui Gingis Han din nordul țării, Karakorum printre care bijuterii, monezi și obiecte ceramice. Cercetatori din Bonn și de la Institutul german de arheologie participă în prezent la săpăturile care au loc la Karakorum. În Europa Gingis Han și trupele sale au rămas în memoria colectivă ca razboinici barbari care au năvălit cu mare brutalitate asupra popoarelor vecine. În expoziție sunt evidențiate și acele aspecte care denotă toleranța de care au dat dovadă mongolii. Ei au permis o mare diversitate religioasă în imperiul lor și au dispus și de structuri administrative avansate, ce le-au asigurat stăpânirea pe un imens teritoriu. În 1911 Mongolia a reușit să se desprindă de China dar pentru foarte puțin timp deoarece în 1921 a căzut sub stăpânire sovietică. În perioada respectivă numele lui Gingis Han și al urmașilor săi nu au mai fost pronunțate, ei fiind considerați „despoți”. Astăzi Mongolia este un stat orientat spre economia de piață liberă și spre democrație și Dschingis Khan e din nou la modă. Figura lui se află atât pe bancnotele mongole cât și pe sticlele de vodcă. Expoziția de la Bonn este deschisă până în 25. septembrie 2005.
035180
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Presă
Cuvinte
247
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Anni- Lorei Mainka. “Gingis Han si Mostenitorii lui.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/anni-lorei-mainka/presa/127511/gingis-han-si-mostenitorii-lui

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@cristina-hasseCH
Cristina Hasse
Ieri, toate programele de stiri din - cel putin - regiunea Nordrhein-Westfalen au anuntat deschiderea acestei mari expozitii despre care se stia deja din preafisajul stradal. Salut si eu acest eveniment si promit ca merg sa-l vizitez, mai ales ca locuiesc la aproximativ o ora si jumatate de Bonn.
0
@anni-lorei-mainkaAM
Anni- Lorei Mainka
da, merita vazuta
0
@cristian-oravitanCO
Cristian Oravitan
Iata o expozitie care s-a nascut putin prea tarziu... Lorelei, du-te si pentru mine sa vezi ce e de vazut!
0