Jurnal pe bilete de autobuz 6

O însemnare a singurătății. Cu atât mai decisă cu cât exteriorul pare, prin contrast, un strigăt de liniște și bine. Dialogul frânt de îndoiala din punctul inițial potențează corect această stare creată fără să fie numită, deci cu atât mai vie. Un poem cu o simplitate voită, trecut cu modestie la \"personale\", în care se construiesc ziduri între conștiințe. Un expresiv poem al noncomunicării.

multumesc autoarei pentru acest text. In ultimul timp pun din ce in ce mai mult la indoiala ca \"e bine aici pe pământ\", dar uite ca exista voci care ma consoleaza, incearca sa ma linisteasca, sa/mi spuna: lasa, n/ai nevoie de aripi. Desi... iata ca frustrarea reapare... \"fara ochi\",cum poate sa fie bine fara ochi? si de asta, poate, imi place si mai mult acest text, e un fel de ironie, o incercare de (auto)amagire.

nu sunt ironică, in nici un caz NU mă amăgesc, EU NU....după multe întîmplări și mii de km străbătuți intre TU-EU-EL-ACELA (cit e de complicat iti explica textul De la Mitul pesterii la Homo- de la recomandate) am ajuns la concluzia (dupa citeva rendezvous-uri cu prietena moartea) ca ACUM e mai bine pe pământ dacă îți dai intilnire cu problemele reala - ale tale personal... iar cei care mai bine trec un pod decit sa innoate prin propria viata , n-au decit...oricum viata e scurta, citeste-o pe Livia STefan care spune ca toti murim la fel ( eu nu cred asta), adica MURIM, si daca intr-adevar murim toti intr-o zi, atunci acum cind ne jucam de-a poetii e mai bine, sau?
si mai da-le-ncolo de aripi, de unde iei pene cind iti cad? -a fost un joke...

să nu îți las un semn și eu Anni. Să-mi trimiți și mie unul din volumele tale. despre al 6-lea bilet nu pot decât să spui că poartă marca ta... și întradevăr e bine aici pe pământ, în cercul nostru strâmt și rece. (toțuși D-zeu nu cumpără insule, și le face El singur...)

Te aud atat de bine... simplitatea ajunsa in cuvinte ma
fascineaza...

\"poate de aceea
ți-e greu
fără aripi fără ochi

poate de aceea
ți-ai înălțat ziduri
ți-ai cumpărat insule
ți-ai ascuns copiii în castele

nu mă auzi știu \"

Si-ti aud mai ales sufletu... este o poezie care ma predispune sa scriu(cata zadarnicie)... sa cred ca exista suflete nemoarte
... tristul Uln

cum sa va dau un semn de atentie , pentru rabdarea in acest neant de cuvinte? Dumnezeu nu ; STIU, dar imi lipseste, ne lipseste, se pare ca ni le cumparam, asa , fara aripi cum suntem....si am uitat, e bine pe pamint, fara nimic, asa , mici si ermetici cum traim...scriid totusi aceste citeva cuvinte mi-a fost greu, in speranta ca ma conving, le-am scris...noi suntem niste furnici, si asta stie a explica mai bine Adrian Munteanu, care ne credem un fel de Guliveri...pe curind, Poate

DA , exista suflete ne-moarte...poate nu aici, nici acolo, poate linga tine, poate mai departe, dar exista....nu dispera, arta este si ea un suflet, abstract DAR ESTE ..

de interpretare a vietilor noastre. Anni viata nu e trista, ci doar scurta. tristea e o stare trecatoare, un sentiment normal; Infinitatea sau D-zeu nu au nimic de a face cu tristetea. D-zeu nu e trist niciodata.

noncomunicare DA, invirtire pina la ameteala....ne luam dreptul nu de putine ori sa ne confundam cu zeii...ce pierdere de vreme...poate ca ai dreptate ca pleci, dar de fapt unde pleci? stai, iti multumesc ca inainte sa-ti spun la revedere ai trecut si pe la mine, un muritor bilbiit

simplitatea este de multe feluri....probabil ca sunt atit de simpla in simplitatea mea

Sper sa ma auzi. Sunt destul de bogat pentru a scrie ceea ce scriu (pardon, pentru a publica). Iti multumesc pentru ceea ce ai scris despre \"ziaru\'\" meu. Atunci cand am scris am scris o carte - a fost publicata chiar.
Iti scriu pe acest poem pentru ca e singurul care-mi termina retelele cerebrale.
Esti frumoasa, Ana, iti mai multumesc o data pentru acest poem.
Sa ai pace, Stefan Doru Dancus

aud, cam rar de tine
te ascunzi in stincile tale de zeu
sper cindva sa-ti citesc cartea
ma impresioneaza ca aici la cele \"neauzite\" de mine te-ai oprit....pe curind