Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Coroana lui Iulian

lui I.T.

2 min lectură·
Mediu
e vară grea Iuliane
e cald sub nămeți
praful trece de gardul uitării
peste cărarea dintre tălpile noastre
se ridică scrum și cenușă în bulgări dospind de trădare
în hohot sătul de cartofi otrăviți de
vârful limbii de moarte
n-am uitat Iuliane
pasul întins peste granița toată
n-am uitat cum între tine și noi se legănau anii
și brațul întins pân-la ceruri
arunca bulgări de vară curată
n-am uitat cum ai plecat peste nopți și durere
n-am uitat iertarea ta pe masa de Paști
lăsându-ne-n viață cu o poală de adevăruri de ceară
Europa Iuliane a fost mereu a noastră
tu ai păstrat-o în florile culese de pe lângă gardul uitării
în florile toate ce acoperă nămețile urii
în florile ce noi
cei mulți și mărunti
le-am vândut pentru un pumn plin de sare
e cald în iarna uitărilor noastre Iuliane
când ușa și geamul aburit de florile iernii
ascunde pielea plesnită de gratii
florile răului nu înfloresc în glastra oricui
Baudelaire traiască pe cruce
iar florile de mucegai să piară în groapa uitării
e vară grea Iuliane
noi
ți-am vândut coroana pe tarabele sorții
e scrum peste tot când înfloresc ei
trandafirii de piatră
e vara secetei noastre
în Europa ta petale nu sunt
gropile nu ne primesc
cu mocirla de vorbe vor umple și toamna
e vară grea Iuliane
coroana ta s-a pierdut printre degetele disperărilor mici
cele mari stau cocoțate pe vârf de sârmă ghimpată
nu trece nimeni de
Florile răului presate în ierbarul
nămeților negre
coroana ta o poartă o haită în brațe
câini nevoiași cu pietre ascunse-n căciuli tăvălite-n deșert
coroana ta Iuliane așteaptă
purtată solemn
sus
de crucea uitării
001901
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
275
Citire
2 min
Versuri
48
Actualizat

Cum sa citezi

Anni- Lorei Mainka. “Coroana lui Iulian.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/anni-lorei-mainka/poezie/14009321/coroana-lui-iulian

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.