Visele doamnei Pachet 86

Anni, citind, am simțit o angoasă, o stare de neliniște așa, ca atunci când aștepți ca liniștea să cadă pe parchet de pe dulapul pe care stă cocoțată. Liniștea asta imperfectă m-a obosit, dar poezia mi-a plăcut. Ascultă!

Ai surprins bine , bine de tot...de parca ai fi stat la fereastra de vis a vis...

multumam de trecere!!!

„Visele doamnei Pachet” (ulimele șase texte ale autoarei!) îmi provoacă o stare asemănătoare celei generate după lecturarea textelor unor autori ruși, nu le dau numele, însă textul de față mă trimite către textul unuia „prăpădit” înainte de Marea Revoluție din Octombrie – revoluție de care, chiar, mi se rupe-n paișpe, asta trecând, cu grație, peste paradigmele ofuscaților din vremurile noastre! Cu alte cuvinte, personajul poemelor „Doamna Pachet 1… n”, pare a fi un soi de Oblomov, nu un Radu Mazăre ce-a compărut în fața Curții de Apel purtând un sacou coloristic asortat curelei ceasului său: bleumarin!
…
Poemul „Visele doamnei Pachet 86” subsumează, asumat, o retorică tandră (chiar așa să fie?!):
„o sondă îți trebuie
zici tu fumând
cu capul țintuit pe speteze
lemn de cireș “fără moarte” pe care stai ca un rege pe cal”

Pe ici, pe colo apare termenul „click”, așa că:
„ascultă
trecerea pe vârf de cuțit
prin praful albastru
de levănțică”

…
Am două sugestii:
1. strofa 11, versul 3 să sune: „să nu răspundă nimeni”; ori „nu răspunde nimeni”;
2. strofa 20, versul 1: „liniștea mea a zburat pe geamul (fără „cel”?!) rezemat de pervaz”.

AM corectat, bine ca mai e cineva care stie si limba romana si imi si spune cu argument.
Prin acel "cel" imi doream o subliniere, dar se pare ca nu a fost cea mai fericita solutie.

Da, continui sa scriu, cu publicatul mai e timp, merge si post-post....decembrist.