Poezie
burgundia 41
strigat la plic
1 min lectură·
Mediu
de afară până aici ajunge un strop
din valul acela
din pomul ce se lovește de casă
din strigătele lor nu se aude nimic
ploaia le adună pe rând și le pune în plic
cu grijă să nu frângă florile bătrânei
nu deschide fereastra
strigătele ar putea să ne frângă pe noi
în nici o bucată
pe scaunele ce stăm împietriți
pe urmele urechii e bine să mergi în zori
când somnul e crud
în balamale se aude uleiul
ce își are un rost
s-a strâns pe balcon în stropitoarea de cupru
apa de o zi
putem să ne așezăm la masă
ajunge
063.178
0
\"strigătele ar putea să ne frângă pe noi
în nici o bucată
pe scaunele ce stăm împietriți\" - pentru efectul creat, ideea de paralizare, de static, de lipsă de sens... Apoi mi-a plăcut acel \"nu deschide fereastra\" (probabil un singur obstacol între strigătul de afară și amorțeala din lăuntru). \"Somnul crud\" este o imagine deosebită, rotundă și puternică. Este o poezie construită pe contrastul dintre sunet, urletul de afară și tăcerea, starea de somn din interior. Iar acele balamale le consider un fel de punte între două lumi. Poate că nu se aude scârțâitul (uleiul și rolul său), dar se simte la fiecare deschidere/închidere a perspectivei. Mi-a plăcut.
numai bine,
alex