si in loc de ochi...

si din cand in cand ma asez si ma intreb daca e ceva sub mine sau sunt doar sperante care nu s-au materializat si nu au cum sa ma sustina. si nu indraznesc sa privesc in jos fiindca asa sunt un desen animat in care totul e posibil si daca mi-as da seama ca realitatea e alta abia atunci realitatea ar deveni alta. m-am saturat, uneori mi-e greata si nu stiu de ce fiindca am stors atatea grapefruit-uri incat mi s-a acrit si numai greata n-ar trebui sa-mi fie. imi vine sa tip dupa ingerul ala pazitor pe care-l doar in cot si sa-l intreb cum il cheama si care e numarul lui de insigna si apoi sa il reclam superiorilor lui. probabil as astepta un raspuns vreo doua mii de ani dupa care l-as reclama si pe superiorul lui, l-as reclama superiorului lui si tot asa probabil voi strabate toata birocratia celui de-al noualea cer pana la director, presedinte sau cum i s-o mai spune lui Dumnezeu acum. Si ne mai miram ca nu se intampla nimic cand ne punem vreo dorinta. Cine stie cate stampile trebuie puse ca sa se aprobe macar un 50% amarat acolo. Asta e. Cand ajung sa gandesc asa ma asez in fund ca sa ma asigur ca nu sunt in nori inca. Dar n-ajung pana jos. Ma pierd pe undeva pe drum. Nici macar nu stiu unde imi zboara gandurile. Parca in nici un caz in copilarie. Inca n-am ajuns acolo si am impresia ca nici n-o sa ajung vreodata.
Tot ce mai vreau e sa se faca putin cald, sa se faca naibii un pic mai cald si toti norii astia din jurul meu si din mine sa se transforme intr-o ploaie cruda. O ploaie cruda cu saruturi.

si, colac peste pupaza, iata ca aripile ingerului incep sa prinda turturi... ce sa le fac daca se sprijina pe pieptul meu incarcat de regrete...eu doar i-am atras atentia...
si vantul asta imi da senzatia ca toti mestecenii s-au apucat acum sa-si curete parul de varsta alba adunata peste noapte...
dar mai ciudat, in tot acest tablou in care lipsesc lanurile de grau, este ca, oglindindu-ma in impietrirea raiului, seman din ce in ce mai mult cu o vioara pe care luneca lacrimand doar o pana de paun... singura frunte ce mai respira dupa ploaia cu saruturi...