spuneai?

frumoasa imaginea, nu stiu de ce n-a mai comentat-o nimeni pana acum...mi-a placut mult, mi-au placut ochelarii uitati si barbatul care mergea cu spatele

e frumoasa imaginea de non-comunicare in ploaie, nu e originala, dar ai reusit in proportie de 80 la suta sa eviti cliseele obisnuite. care clisee, in poezia ta, sunt: marea care acopera vocile si vuieste, urmele pe nisipul ud, ploaia care biciuieste obrajii, scoici si alte alea... si cam atat. "vocea ta mi se pierde printre danteluri", frumoasa imagine. frumoase intrebarile "spuneai ca pleci?", lipsite de patetism, adevarate. faina chestia cu "nu am ochelarii la mine", o nota de autoironie care nu face decat sa aduca "piper" liricului. "pasesti cu spatele inainte" - fain. asta cu sotia lui Lot, nu stiu, poate un pic cam pretentios, cam livresc. dar e o chestie de gust, probabil, daca tie iti place, e OK.
nu am voie sa dau stelute, asa ca bravo.

merci. din pacate imagini originale...mai greu. toate s-au spus, iar in momentul asta poate doar un picasso al scriiturii sa inventeze ceva nou :PPP
si chestia cu sotia lui Lot a fost asa, o imagine, undeva la marginea marii, o femeie de sare, biciuita de ploaie, se va topi mai devreme sau mai tarziu, si se va scurge in mare. care cica ar fi leaganul umanitatii dupa unii. cam asta am vazut eu.

Anton, dragule, dar eu sunt mereu optimista. Mi-am imaginat pur si simplu o despartire care nu ar lasa urme. Pana la urma totul ar fi spalat de valuri si de ploaie. :)))
merci de steluta :))

reflexion faite, imi place chestia cu sotia lui lot.

Nu stiu cum fac azi dar tot peste "marine" dau. Si voua va e dor de mare? Chiar sub ploaie sau mai ales sub ploaie...
Multa, multa sensibilitate nefardata, si splendida imaginea vocii pierdute peste trup. Ce bine e sa fii miop la propriu insa. Aproape ca putem sa nu vedem departarea...
O mioapa cu vechime