Poezie
Chemarea ei
1 min lectură·
Mediu
Văd cerul plângând,
în ochii de mistreți
agătați
pe pereți
din
crâșma din deal.
Și-n zbor de egretă,
pe cea care cânta
sub
bolta luminată
de zorele,
a inimii mele.
Fâlfâitul penelor îl simt încă în tâmple.
Dorința de zbor zvâgnește din ochi.
Sub arcul de flori mov-roșcate,
mai găsești
doar
fulgi zâmbitori și pene înlăcrimate-
mici aduceri-aminte.
Fantomele reci ale-nserării
aduc pe rând la viață:
zâmbetul ei ce sălta desculț prin margarete;
clinchetul pașilor, ce tulbura izvoarele;
clipocitul inimii cuprinsă
în fapt de seară
de pătimașe doruri
când se scălda in nori;
Și-n ochi de mistreți
agățați
pe pereți,
aud
printre șoapte
chemarea ei.
023.119
0
acum plec ...un pic uimit:)