menire

** Fridei Kahlo**

caprioara

semnul zborului îl are tatuat deasupra pleoapelor;

te privește fix în ochi,

ciulește urechile:

“ E oare chemarea de dragoste a lui Diego,

sau zgomotul contorsionat de durere, plescăit de bardahanul autobuzului?”

fugi, clipire a dimineții, cu flori exotice în buclele negre!

fugi,

în lumea nezguduită de șocurile existenței,

unde

maimuțe se joacă pe umerii neîncorsetați de tristețe ai primăverii!

acolo,

Diego te așteaptă să imortalizeze amintirea.

amintirea

a primit de la îngerii luminii darul

de a păstra în urne funerare

A.D.N.-ul recunoștinței,

oferit cu drag

milosteniei-fecioară,

care duce pe umăr

ulciorul

cu

balsam pentru inimi rănite.

în schimb,

de la întuneric a dobândit

să fie permanent ispitită de uitare.

uitarea

pune pe degete degradeuri de gri;

poartă șerpuit mâinile pe juponul femeii;

îmbrăcată în dantelă,

grădinile interioare

metamorfozează esența ei

în sânbure de măr.

mărul

absoarbe sucul degradării lente a perfecțiunii iluzorie;

senzația fragilității distilează elixirul tinereții.

tinerețea-

piesă de șah pe tabla cadrilată a destinului,

se roagă în genunchi

în ochiul taurului bătrân,

lovit de biciul stăpânului.

bălana vacă privește fără dojană pe cei care au ieșit din labirintul propriului lor egoism

și vor să guste din bunătățile cerești,

dând altora pe cele pământești.

unii pe umerii altora se urcă să ridice pe rămășițele timpului…crucea.

crucea

ne va învăța să citim și să înțelegem

cartea vieții

cu…

sufletul.