Poezie
Fluturele
simfonia iubirii( incursiune în sufletul unui poet)
1 min lectură·
Mediu
Sunt sigur c-am s-o găsesc
aici
în orașul de tinichea, cu păsări cu glas de tramvai, care
cârâie, scârție…cârâie, scârție…
Trezită din cutele hainei, Singurătatea coboară în fugă pe scara profesorilor;
lovește din neatenție cerbii împăiați din hol;
potrivește limbile ceasului să bată exact la timpul sfârșitului de ore,
iese în piață:
inspiră, expiră… inspiră, expiră…
Începe să prindă contur; cristale-i atârnă pe gât și-n păr;
din trupul împietrit ce-o tine închisă, lovește cu pumnii și țipă.
Spre seară, un cântec suav- o bagatelă
se aude din …crisalidă.
“Demult n-am mai interpretat partitura asta, îți place?”
Șoapta-ți era prinsă ca o agrafă de fluturele galben, care
apărea, dispărea.. apărea dispărea …pe rever.
“Prea devreme nu-i, dar nici prea târziu-ai continuat,
iată
ceasul primenit al începutului bate pentru noi”
O boare de bucurie a alunecat
de sub pălărie,
pe aripa șoaptei
adormită,
pe sânii usor descoperiți…
înfiorându-i.
001941
0