Poezie
un punct de sprijin
cântare nouă pe două voci
2 min lectură·
Mediu
ochiul aproape gol
caută
un punct de sprijin,
pentru toate amărăciunile//
cu efect de domino,
răsfrânte
pe faldurile nopții.
șerpuiri prin
trecătoarele surghiunuri ale
mirărilor;//
luna-martorul
metamorfozelor monstruoaselor
intentii,
în mersul ei hipnotic
printre tenebre,
aprinde candelele.
filme de groază
proiectate pe creneluri de vis
au strălucirea smaraldului.
separare la căderea
din rangurile domnești:
între eu și ei, o prăpastie.
harpiile veșnic flămânde
despart înavuțitul de
sărăcit.
vlăguirile din pulberi de oase,
risipesc
destrămările din avidele zgârcenii.//
departe de
coroanele din aur ornate cu
pietre de
alexandrit și tanzanit,
ploaia aduce aproape de noi
tăcerea delicată a
lăcrămioarelor.
ceasuri,
trepte din piatră pe banda-mobius,
transformă
clipele trăite în contactele
viitoarelor întâmplări.//
flash-urile luminoase ale proorocirilor
adumbresc
ridurile cățărătoare
ale prezentului.
de pe această muchie
poliedrală,
se zărește cum
păianjenul roșu-
comuflat în faldurile ceții,
caută cu-nverșunare
semnul lui Iona.//
privirile-din spatele perdelelor,
intransigente,
citesc intenția.
și-n realitatea augmentată,
frumușică.
ferchezuită și diversificată,
ne trezim
că avem trei picioare,
încă două mâini, de rezervă,
un cloud pentru memorii
implantat în cerebel//
nimeni
nu ne mai tulbură apele...
unul după altul,
zarafi vicleni
fac slalom printre
paginile unei mucegăite agende.//
cioara ciugulește
ce poate;
omul înfricoșat și ademenit
cu bunăstarea,
halește tot.
desfășurări polifonice,
într-un limbaj al iubirii,//
câteva fire de busuioc și
rozmarin,
ne dezmorțesc simțurile,
și ne îmbie
să ne întâlnim la o cană cu ceai,
sub lumina blajină a
prieteniei.
031238
0
Se simte un clocot al vieții în care Eu-l caută un punct de sprijin.
Parcă aș fi așteptat o încheiere mai îndrăzneață, fără nota aceea dulce din final dar pe total e un poem bine condus.