Zile de împrumut

Ca niște corbi, zilele

și-au scuturat orele albe peste sufletul meu.

Am sădit iarbă cu degetele care îți cântă Rahmaninov pe omoplați,

iar cuvinte-licurici s-au agățat de epiderma mea.

Atât de tare luminez astăzi, încât îți

văd neliniștea cum paște pe Lună!

Lasă-mi gura aceea de univers, stropii de ploaie care plescăie

pe asfalt!

Șarpele casei și-a înfipt colții ca de mistreț în mâna cu care îmi pansez libertatea; lipită de Marele Zid

îți șoptesc:

mai este timp, să îmi împrumuți

ielele-orele!