Anghel Pop

typo: \"trebuie să fi\"

Care este, totuși, miza acestui text? Noi, intelectualii agonici, dependenți de Tangerine sau Schubert, ar trebui te urmăm în lupta pentru muzica de calitate, să fim \"rebeli\" și să pornim lupta contra manelelor? Să ieșim în stradă și să ne batem cu manelarii, cu lanțurile și rozetele?
Să le interzicem prin lege dreptul de a asculta manele? Să instaurăm dictatura muzicii simfonice sau să promulgăm legi prin care manelele să fie scoase în afara legii?
Dacă nouă nu ne place, asta înseamnă că ei nu au voie să-și asculte manelele?
Am trăit mult în Franța, un stat unde mecanismele democrației funcționează destul de bine, dar și acolo tinerii sunt liberi să asculte rap și hip-hop, chiar dacă cei din alte generații strâmbă din nas. Până la urmă, fiecare ascultă ce-i place. Dacă eu nu ascult manele, manelarul e liber să și le asculte pe ale lui și să nu-i impun eu gusturile mele. Dacă dă muzica prea tare și mă deranjează, atunci pentru asta există Poliție și o lege care interzice tulburarea liniștii publice, lege care nu trebuie decât să fie aplicată. Îmi stă în măsură să apelez la asta.

Mi-amintesc de un articol din \"Dilema\", în care autorul spunea ceva de genul: acum e la modă să studiem culturile exotice, pentru \"diversitate culturală\" și \"raportare identitară\", dar cu ce e mai prejos vecinul de la III care ascultă manele și are carpetă cu \"Răpirea din serai\" față de sălbaticul ce împletește rogojini și cântă la tobe ca să aducă ploaia?
Dacă mie nu-mi plac manelele atunci îmi astup urechile când le aud, și las să le asculte cei cărora le plac. Live and let live. E un exercițiu de respect și de toleranță, dificil, e drept, chiar dacă muzica pe care o ascultă vecinul de sus e grețoasă pentru mine. Dar dacă o dă prea tare, pot să-i bat cu mătura în tavan. Iar dacă el pune manele la maxim, atunci îi pun și eu Wagner la maxim, și imediat se potolește, efect garantat.
:)
Simt, domnule Victor, că îți lipsește, de pildă, experiența de a preda tinerilor. Te supără lipsa de valori din societatea actuală, e ok, dar, dacă ai merge în fața copiilor ca pedagog, ai vedea că e foarte greu să convingi tinerii că valorile tale sunt mai bune decât ale lor, chiar dacă tu ești ferm convins de asta. Nu poți convinge un adolescent de la seral că e mai bine să studieze Culianu decât revista \"Cancan\", pentru că pur și simplu pe el nu-l duce capul la mai mult. Iar pentru el valorile sale sunt sigure. Ce pui în loc? Va râde când îi vei vorbi de Pleșu. Pentru implementarea de valori culturale autentice trebuie programe solide ale Ministerului Educației. Iar pentru ca să schimbi ceva realmente nu e suficient să strigi pe un site \"Treziți-vă!\", ci e nevoie de strategii pe termen lung bine gândite, și aplicate la scară națională de către instituțiile abilitate.

Până la urmă dumneata ești supărat pe multe, pe \"talk-shows, reality-shows, telenovele, știrile, cluburile, filmatul cu telefonul în toalete\". Vrei o reformă din temelii în mass media. Însă degeaba ne răcnești în ureche \"treziți-vă\", pentru că mulți pe aici suntem treziți deja, și vedem lucrurile la fel de bine ca domnia-ta, dar asta nu ajunge. De ce nu activezi domnia-ta la un ziar cu acoperire națională, și, dându-te ca exemplu, să inițiezi o schimbare prin articole care să ofere și soluții viabile?
De ce nu activezi în ONG-uri ce militează pentru schimbarea în bine a societății civile? Cred că energia dumitale ar trebui canalizată pe niște făgașuri unde s-ar putea concretiza efecte benefice.
Ți-ar prinde bine, de pildă, să studiezi și câteva tratate de drept, ca să pricepi că există legi bune, doar că aplicarea lor trebuie optimizată. Atunci ai înțelege că nu merge cu heirupul sau exaltarea, că degeaba te enervezi, dacă nu încerci să schimbi ceva cât de mic în realitate.
Cred că ești prea dezlânat în eseurile astea, și că manelele nu au nicio legătură cu Iliescu! Trebuie să dai zoom pe un singur subiect o dată, și să îl duci până la capăt.

Oricum te felicit pentru că de data asta ai fost mai temperat în declarații, moderația asta îți șade mai bine. Am citit un eseu mai vechi al tău, în care îi etichetai drept \"porci\" și \"păduchi\" pe oamenii religioși, și ne invitai \"să-i cotonogim\". Mi-a căzut greu la stomac, pentru că, deși eu sunt sceptic și agnostic în materie de credință, totuși nu-mi plac astfel de derapaje, deoarece libertatea ideilor și a credințelor e garantată de statul nostru, și oricine are dreptul de a crede în orice fără a merita să fie numit pentru atâta lucru \"porc\" și \"păduche\". De pildă fratele meu e credincios, un om bun și inteligent, genul Alioșa Karamazov, și nu vreau să aplic generalizarea domniei-tale prin care fratele meu intră automat în categoria \"porc\"-\"păduche\" doar pentru simplul fapt că e religios. Și nu cred că el merită \"cotonogit\", un om care, pentru a urma nonviolența lui Iisus, nu ar face rău nici măcar unei muște!

Prin urmare, te invit, domnule Potra, să vii și cu soluții practice la aceste probleme de fond, pentru că simpla lor descriere nu e suficientă, cred eu. Deocamdată zic că ești pe drumul cel bun, prin temperanța de care ai dat dovadă mai sus.

Sunt de acord în mare măsură cu colega care a comentat anterior, mai ales în impresia că articolul insistă pe amănunte picante de genul ziarelor „Cancan” și „Click”, picanterii care pentru un indian nu înseamnă nimic, ci capătă semnificație (deformată) doar pentru un occidental nutrit de o civilizație ultraerotizată.

Voi indica mai jos frazele cu care nu sunt de acord:

„Astfel și-a TRÃDAT tatăl. Sexualitatea sa BLESTEMASE trei generații: tatăl, fiul și pe el.” Acesta nu e limbaj de psihanalist, ci de tradiționalist indian!

„Aceste ermitajuri erau inspirate de Lev Tolstoi, care dorea revenirea la o viață rustică, ele fiind in extremis modele de societăți utopice.”
E o exagerare să afirmi că ashram-urile lui Gandhi erau inspirate de Tolstoi, care nu a întemeiat niciodată nimic, ci doar și-a aplicat ideile reformatoare pe moșiile sale.
Gandhi doar coresponda cu Tolstoi, primul contact având loc la 1 oct. 1909, printr-o scrisoare. Nu peste mult timp, la 30 mai 1910, Gandhi a întemeiat comunitatea de la Lawley, Africa de Sud, numind-o „Ferma lui Tolstoi” în semn de OMAGIU pentru Tolstoi. Însă nu avea nevoie de influențe din afară, deoarece glorioasa tradiție milenară indiană în materie de ashram-uri îi oferea suportul pentru implementarea ideilor sale. A numi aceste comunități „in extremis modele de societăți utopice” mi se pare deplasat, un ashram e tot atâta de utopic pe cât e o mănăstire creștină, aceste tipuri de COMUNITÃȚI sunt cu totul altceva decât societățile fourier-iste sau altele de acest gen, cu adevărat utopice în esență.

Mi se par inutile într-un articol amănunte de genul: „își făcea manichiura” (ce ar fi trebuit, să-și lase unghiile să crească încovoiate, ca să intre în Guiness Book ca încă un indian bizar?).

Mi se pare tendențios să afirmi că „Fiilor lui le-a fost greu, mai ales celui mai mare, să știe că erau parte dintr-un EXPERIMENT deosebit.” E ca și cum l-ai prezenta pe Gandhi ca pe un savant fără etică, unul ce făcea experimente crude cu propria familie, refuzându-le afecțiunea paternă de dragul propriilor interese egoiste.
Și încă: „Pentru soția sa și copii, acest lucru însemna că nu mai aveau parte de o relație specială cu el. Se poate spune că a decis să renunțe la familia sa.” Adică un om care și-a abandonat emoțional familia, pentru a-și urma ideile sale. Păi dacă nu și-ar fi urmat ideile, ar fi rămas un tată bun de familie și n-am mai fi auzit nimic de el. E firesc ca familia să fi simțit că nu i se acordă ei TOT timpul lui Gandhi, TOATÃ energia sa. Dar de aici și până la conceptul de renunțare la familie e mare distanță.

„Această comunitate putea deveni un fel de grădină zoologică”
mi se pare o afirmație nejustificată, gratuită, răuvoitoare

De ce s-a înconjurat Gandhi de femei, deși respecta celibatul? Simplu: pentru că dorea să elibereze femeia indiană de sub oprimarea unei societăți profund patriarhale, dorea să-i dea drepturi, să conștientizeze rolul și importanța ei în societate. Să nu uităm că vorbim de perioada începutului de secol XX! Unde era feminismul pe atunci în Europa? La început! Multe femei indiene pe atunci trăiau toată viața în casa soțului lor, acolo și mureau, nu aveau voie nici să iasă afară pe stradă! Femeile din jurul lui Gandhi erau un simbol de eliberare pentru toată pătura lor socială.

De ce dormea Gandhi cu femei? Pentru el era asceză, mortificare, în sensul în care unii călugări creștini din Egiptul secolului IV d.Cr. mergeau la prostituate, se închideau în camera lor toată noaptea unde citeau Psalmii, pentru ca să-și atragă disprețul public și astfel să-și învingă vanitatea, pentru ca să își învingă poftele carnale prin rugăciune, și pentru ca să le convertească pe prostituate prin exemplul lor. Unii filosofi stoici romani și greci făceau același lucru, îmi amintesc de unul care a stat toată noaptea cu o vestită curtezană goală pe genunchi, iar dimineața aceasta a fost nevoită să anunțe cetatea că filosoful a fost mai puternic decât farmecele ei, și ea a pierdut pariul.
Gandhi făcea asta pentru a merge mai departe decât asceții indieni, care, respectând celibatul brahmacarya, se fereau de femei. Gandhi spunea că i-a întrecut, că puterea sa e mai mare, de vreme ce rezistă farmecelor feminine cu ele alături, nu evitându-le! Era evident un ascet deosebit, unul dintre acei asceți ce-și sporesc puterea personală prin renunțare.

„Regimul din ermitaj era atât de strict și sever, încât orice persoană normală ar fi cedat.” Deci cei din ermitaj erau anormali? E firesc ca, prin autoselecție, acolo să fi mers numai persoane care aveau o vocație deosebită pentru principiile lui Gandhi, și o capacitate de a-i respecta celibatul și principiile. Dacă într-o mănăstire creștină ar claca mulți oameni de rând, asta înseamnă că principiile ei nu mai sunt valabile pentru cei ce se află în ea? Nu, asta înseamnă doar că nu toate lucrurile merg pentru toată lumea. Nu văd rostul unor asemenea afirmații, în context. Mi se par balast.

„Credea că laptele de vacă este interzis, dar cel de capră este bun. Numai gurmanzii discută atât despre mâncare, dar o și mănâncă. El vorbea despre ce nu mănâncă. În acest fel, era obsedat de sex.” Felul în care psihanalistul Kakar sare de la gustul laptelui de capră pentru a concluziona că Gandhi era OBSEDAT sexual mi se pare ilariant!

„Non-violența nu i-a reușit, nimic din ce a crezut nu i-a reușit. Era doar un bătrân foarte singur și deprimat.” Felul în care psihanalistul Kakar aplică etichete mi se pare neprofesional. Cum adică, NIMIC nu i-a reușit? Marșurile de protest încununate de succes, ashram-urile, destabilizarea regimului colonial, milioanele de adepți, efectul discursurilor sale, faptul că era o conștiință ascultată în toată lumea sunt NIMIC pentru Kakar? Minimalizarea voită mi se pare evidentă. Și cum adică: „non-violența nu i-a reușit”? Dacă Gandhi nu a comis niciodată acte violente, atunci i-a reușit, nu? Și-a practicat cu succes doctrina ahimsa. Că nu a fost urmat de toată lumea, asta e altă poveste. Nici Iisus nu a fost urmat de toți, dar asta nu înseamnă că și-a ratat doctrina. Kakar acesta mi se pare cel puțin invidios. Cam așa vorbește un invidios: „era un bătrân SINGUR și DEPRIMAT”. Chiar așa să fie? Gandhi singur? El, cel înconjurat mereu de adepți, cel ale cărui discursuri zguduiau guverne să fie DEPRIMAT? Se iau problemele firești pentru un om ce se frământă pentru sute de milioane de semeni și se exagerează până la a se spune că e depresie... ba chiar că nu a atins serenitatea lui Buddha... Or, nu acesta era țelul lui Gandhi! Dacă voia serenitatea lui Buddha, s-ar fi retras sub un copac toată viața, privind în gol, cam mulți asceți indieni.

„După 30 de ani la conducerea mișcării, el devenise doar o icoană.”
Iarăși tendința de minimalizare mi se pare evidentă. Cum adică, DOAR o ICOANÃ, un simbol? Influența politică a lui Gandhi era la maxim în acea perioadă!

„Nimeni nu înțelesese mesajul pe care îl transmisese timp de 40 de ani în propria sa țară.”
Din nou exagerare: NIMENI nu i-a înțeles mesajul. Faptul că, din cauza urii seculare între musulmani și hinduși, avea și adversari care nu-l înțelegeau nu înseamnă că NIMENI nu l-a urmat! A mers pe teren, era firesc să întâmpine și greutăți. Dacă stătea la adăpost într-un birou, atunci ar fi fost acuzat de lașitate. Cum se poate spune însă că NIMENI nu l-a înțeles? De ce aceste exagerări?

„Numai dacă mor de glonțul unui asasin, cu zâmbetul pe buze și iau numele de Ram când voi muri, voi fi fost o persoană publică adevărată și etică.” De unde ați citat afirmația asta? Sunt curios. Este vorba de acea întâmplare chiar înainte de moartea sa, când Gandhi vorbea mulțimii, și s-a auzit explozia unei bombe lansată de după zidul unei grădini vecine? Atunci Gandhi, ca să liniștească mulțimea speriată, și ca să domolească laudele celor ce îi apreciau calmul, a afirmat: „Aș merita laude numai dacă aș cădea victimă unui atentat și mi-aș păstra surâsul fără nici un resentiment la adresa asasinului”. Dacă e vorba de această afirmație, atunci mi se pare foarte distorsionată și scoasă din context!

„Prin martirizare, el voia să facă triumfal principiul non-violenței, acceptând mijloacele violenței, spre a dobândi după moarte ceea ce nu a reușit în viață.”
Mi se pare tendențios să afirmi că Gandhi și-a dorit martiriul, pentru ca să-l poți acuza că măcar în final și-a trădat doctrina non-violenței satyagrahas, „acceptând mijloacele violenței”. Teoriile astea conspiraționiste mi se par la fel de nefondate ca și acelea care afirmă că Iisus a vrut să fie crucificat, pentru ca revolta iudaică să se extindă și să destabilizeze ocupația romană, că el l-a manipulat pe Iuda, etc. De ce ar fi vrut Gandhi să moară, când mai avea pe agendă chestiunea arzătoare a reconcilierii dintre musulmani și hinduși? Mi se par simple speculații nefondate.

„Cu toții simțeau că a trăit mai mult decât era util” spune Prof. Bhikhu Parekh, Școala Londoneză de Economie. Asta o spune unul care-și ia salariul de la foștii colonialiști, tocmai cei alungați din India, „perla coroanei britanice”, de Gandhi… Mi se pare tezist, tendențios.

Domnule Enianu, vă citesc cu plăcere de fiecare dată, dar articolul acesta mi se pare că are multe scăpări. Cred că ar fi util ca să dați sursele bibliografice pentru articolele dvs., pentru ca să le putem urmări orientarea. Cel puțin în cazul articolului de mai sus, cu subiect politic, mi se pare foarte important.

Un text critic fluent, care se citește cu plăcere. Dabija e o poetă promițătoare. Referința la Miron Costin e savuroasă pentru un lector livresc. Titlul e derutant, credeam că e vorba de Ianuș. Nu mi-a plăcut deloc sintagma \"neprecupețită artistic\", am alergie la cuvântul \"neprecupețit\": cred că termenul a fost prea bagatelizat de propaganda comunistă.
În rest, numai de bine. Ține-o tot așa!

Uite, aici îmi placi, nu le încurci ca de obicei de nu mai știi pe unde e intrândul și pe unde e scara de serviciu.
\"mă țin de un mâner din plastic roșu pe el scrie sugi pula\"
asta parcă e din Toșa, are el un vers în care zice că toți văd pe bănci numai \"te iubesc\", el vede cam ce zici tu acolo mai sus

frumos descris inadaptabilul turpitudinii de a trăi mereu între

Eu cred că ție o să-ți placă. Am eu așa un feeling.
:)

Doresc am acces la colecție.

http://www.agonia.ro/index.php/multimedia/13900959/The_Fall,_sau_construirea_unui_basm_modern

Călin, am prezentat și scăderile pentru că sunt eu criticoid de felul meu, și vreau să fiu obiectiv. Imaginile sunt din film, și, crede-mă, ele m-au determinat să-l văd. Cotarea mea este de 8 puncte din 10, pentru ambiție, realizare și imaginație. Obiecția mea majoră este că se putea scoate mai mult din idee.

Alex, așa am să fac. Ms.

\"îmi place să mă încalț cu pantofii tăi\"
cât are fata asta la picior? 42?

\"când nu mă fut mănânc un pim’s\"
de aici poți deduce că: ori te fuți aproape non-stop, ori subziști numai cu fursecuri

\"vreau să fiu o alună pe sânul tău\"
era un banc cu unul care-și dorește să ajungă între picioarele Angelinei, iar peștișorul de aur îl face tampon
așa și cu aluna ta: dacă o cauterizează?

\"îmi place să văd lucrurile care mă fac fericit\"
nimic nou, bătrâne

\"te las să te lipești de piciorul meu
cu buzele calde
și o să am multe motive pentru asta
stând în picioare\"
dacă ea stă lipită de piciorul tău cu buzele, și urcă încet, în timp ce tu stai în picioare, atunci de ce mai trebuie să-ți umpli mâinile CÂND O FACI?

mi-a plăcut diavolul dependent de porno, și încercarea ta de a schimba viteza, dar epurează stângăciile

care e pontul cu lustra? că nu m-am prins
totuși, minimalismul ăsta die hard începe să mă lase înfometat

\"care se vor transforma în secunde
ce se vor învârti\"
CARE SE VOR... CE SE VOR... ai putea lucra la structura asta, să nu fie repetitivă

\"în stomacul meu
ca rufele într-o mașină de spălat\"
MEU... parcă e în plus, înțelegem că e vorba de stomacul tău
la fel, dacă rufele se învârt în mașină, e clar că e DE SPÃLAT

nu mi-a plăcut repetiția UȘI, nici repetiția MÂNGÂIA, zic că poți modifica, pt. că sunt cuvinte frumoase destule

poemul mi se pare bine închegat, parcă aș mai fi citit, mi-ar fi plăcut să mai brodezi pe direcția asta
mi-a sunat bine și finalul, e ca o experiență Near Death

Liviu, cred că ai vrut să dzici Călinești-Oaș.
:)
În ultima vreme, au început unii oșeni-moroșeni să dzică ȘI țuică la horinca-pălinca lor, cred că e vorba de aculturație sau de marketing.

Călin, cred că te referi la felul ostentativ în care actorii declamă pe scenă, de multe ori urlat. Asta e o tară grea a actoriei românești.

Cu recitarea e altă treabă. Ascultă de pildă recitările Leopoldinei Bălănuță, sau Adrian Pintea, Ovidiu Iuliu Moldovan, Emil Botta, Alexandru Repan, Mircea Albulescu, Horațiu Mălăele, Florian Pittiș, ș.a.m.d. La acest tip de recitare mă refer.
Sunt sigur că și în Sibiu poți afla un actor de școală veche, care să cunoască tainele recitării. Eu am luat niște ore de recitare și zic că merită.

povestea e captivantă, are parfum de real
:)
un typo la \"n-am trezit cu ei\"

n-am obiecții, am citit cu plăcere

Alberto, dă-ți sonorul de la boxe mai încet, pentru că asta te asurzește, probabil ți-a rămas așa de la \"Paraziții\". Sonorul video-ului e normal.
:)

Călin, vocea ta e potrivită, recitarea ta e aproape ok. Adică e bună pentru recitări de cenacluri, vernisaje, dar nu e încă recitare profesionistă, de actor. După mine, aceea e singura valabilă, singura care face din recitare o artă pierdută și regăsită.
Pentru asta ar trebui să iei câteva ore de recitare cu un actor. Merită investiția. Aici te grăbești, pauzele între sintagme trebuie să fie mult mai dese și mai lungi, și atunci abia îți afli răstimpul pentru intonare, expresivitate, adâncire, emotivitate, etc.
Subtitrarea e necesară din cauza ritmului susținut al recitării, dar îmi pare că deturnează atenția. Încearcă și cum zic eu, foarte rar, lăsându-te pe fiecare expresie de 3-4 cuvinte, trăind-o la maxim, și nu va mai fi nevoie de subtitrare. Vezi diferența. Dacă ai lua câteva ore de recitare cu un actor bun (nu te sfii să plătești, merită), acesta ți-ar spune imediat unde să lucrezi. În general, zic de bine.
:)

Un hoț are speranța că lucrurile pe care le fură vor rămâne ascunse pentru restul lumii, că se va bucura numai el de ele și nimeni nu va afla niciodată. Asta îl motivează. Dar un plagiator știe că obiectul furtului său va fi expus examinării publice. Oricând, oricine îl poate demasca. Ba mai mult, cu cât ai mai mult succes cu opera furată, cu atât crește riscul ca să fii citit mai de mai mulți, deci să fii dat în vileag! Când ar fi să te bucuri de roadele furatului (succes, faimă, bani), tocmai atunci se poate prăbuși totul, pentru că ai intrat în atenția tuturor. Cum poți să trăiești cu stress-ul că vei fi prins? Ce minte au oamenii ăștia? Oare tocmai suspansul ăsta le place? Psihologia plagiatorului mi se pare la ora asta insuficient cercetată.

a plagia azi cu extrase din autori foarte citiți, consacrați, e o dovadă de completă rupere de realitate, de naivitate extremă, colo, spre probleme psihice.

Dar Ion Radu Zăgreanu confirmă povestea cu pariul?

Mă întreb dacă Alberto a citit \"Avarul\". Aș paria că nu.
:)

\"actorul este un artist de rang secund, întrucât nu creează din nimic un ceva, ci doar interpretează. \"
Există și teoria inversă: în receptarea unei opere (teatru, muzică simfonică, etc) există o creație și două re-creări: compozitorul, interpreții, auditoriul, toți la fel de importanți. Dacă lanțul se rupe într-un punct, receptarea nu mai e posibilă. Mie-mi place teoria asta, pentru că insistă asupra rolului dinamic al publicului, care e implicat în procesul de re-creare a operei, re-creare nu pur mimetic-reproductivă, ci potențatoare, inovativă.

Avarii lui Moliere sau Ștefănescu-Delavrancea mi se par îngroșați, ridiculizați, și cumva exteriori umanității, normalității. Lumea îi percepe ca tipuri, se simte detașată, poate râde în voie. E facil să râzi de ceea ce simți că nu te atinge. Or, avarii cei mai periculoși nu sunt cei care strâng nimicuri de pe drum (am întâlnit un funcționar de bancă francez prosper care făcea asta), ci acei aparent normali, dar a căror obsesie discretă distruge viața celor din preajmă. Sau avariția neconștientizată din noi înșine. Poate fi mascată de o \"inofensivă\" meschinărie. Asta e o temă de explorat.

Un articol frumos, bine scris, o delectare pentru lectură.

\"Pentru-a câta oară noapte,
Nicio zi în zori cu șoapte
Niciun clinchet plin de rouă
În vreo dimineață nouă\"

Scrii îngrozitor, domnule Diliman. Absolut ilizibil. Nici bunica n-ar gusta așa ceva.
Din ce epocă vii matale? Din perioada interbelică? \"Șoapte-noapte\", rime de doi lei, abandonate până și de cei ce scriu în vers clasic. \"Rouă-nouă\", rime facile, uzate, infantile. Asta e o compunere școlară de clasa a II-a.

După 165 de texte la Atelier și la pagina de autor, ce cauți matale pe prima pagină cu comentarii, să-ți dai cu părerea despre texte recomandate? Ar trebui să fii băgat la carantină.

Nu e nici epigramă, nici catren, nici poezie. Nu e nimic. De ce trebuie să apară pe prima pagină prostioare din astea, făcute de oameni care au toate textele la Atelier? Nimicurile astea sufocă site-ul.

P.S. \"Comanzi doi, dar plătești unul\" are prozodia defectă. Pentru ritm, corect era \"comanzi doi, plătești doar unul\". \"Poeți\" care nu sunt în stare să scrie corect prozodic nici măcar o strofă.

un text impecabil, savuros ca umor, bine strunit ca melanj de limbaj biblic și contemporaneitate, cultură și cotidian

am căutat erori de structurare și nu le-am aflat

citind textul acesta mi-am adus aminte cu plăcere de spontaneitatea lui Dimov și de subtilele aluzii cărtăresciene

rima de la final e bine nimerită

referința la apocalipsă (\"caci iti cunosc faptele\") mixată cu referința la profetul Osea, căruia God i-a comandat să-și ia nevastă târfă (\"ia-ti acolo femeie din curvie\"), totul pe bass-ul milenarist al căminului grozăvești, asta e amuzant

poetul ca un ahab crunt tulburat de problema universaliilor, tânjind după niște noi legi divine, dar neaflând decât tablele legilor lui Murphy... asta da, mi-a înseninat ziua

uite, direcția asta te prinde excelent, jucăușenie și cultură, amestec delicios de epoci

P.S. vezi că mai ai de pus niște diacritice
și apoi ai vrut cumva să spui \"problema universaliilor\"?