Când se văd-n zare
lungi dovezi de păsări rare,
eu mă-nchipui vestitor,
tainelor,
nemuritoarelor,
nespuselor trăiri,
ce prin timp
și prin destin
se arată;
ție ți-aș putea spune
că doar
Nu-ncerca
să mă uiți,
cântec uitat în fapt de seară,
ca o mică comoară,
nu încerca
să mă uiți...
Lasă-amintirea să îți răsară
mereu trăirile târzii,
Lasă minunea să te-nfioară
când
Într-o noapte,
tainică noapte,
cufundată în propriile șoapte,
stă iubirea mea;
neștiuta,
nevisata,
nechemata
esență a mea...
Cunună de flori
se preface
ea, minunata,
când pana
Sună în noapte
glasul porților uitate,
ca gândurile și simțirile deșarte
picură ploaia de vise departe.
Nu știu de pot să-ți spun,
limpede izvor de sub cetate,
cum m-am făcut asemeni
Ce naște o iubire?
Un gând?
Un ideal,
un gest,
o amintire?
Sau e doar tainica
îmbrățișare
ce apare
când te aștepți
mai puțin?
Ce durează o iubire?
Un vis ce se repetă?
Un drum mereu
Când să te caut?
Când vântul se furișează
printre crengi și-mi șoptește cuvinte uitate
la margini de destin?
Poate că am greșit calea
și labirinturile se arată iară
pașii mei așteptându-i
Când mă întreb,
răcoarea îi surprinde pe toți
și nesfârșirea
se transformă
piatră pe frontispiciul ideii,
într-o mare singurătate.
Nu cred că înotul spre nicăieri
poate duce la transformări
Știi tu oare că izvorul,
veșnic falnic călătorul
dor
s-a oprit pe drum
și-așteaptă,
închizându-se în șoaptă,
semn de soare
și de nerăbdare
de la tine?
Știi tu oare că ecoul,
prea înaltul
Unde s-a născut
firava noastră iubire?
într-o clipă închisă în nemurire
sau în sufletul tău?
Unde se preschimbă frumusețile în eternități?
în mit?
sau în desăvârșire?
Nu uita clipa ce se
Când luna-și vede chipul
zâmbind adânc în lac,
când adierea nopții toată
sub umbrele himere se tot pierde,
pășesc tiptil și mă ascund
după copaci,
ca nimeni să nu-mi știe
făptura să mi-o
Să nu te-ncrezi, dulce fior,
în șoaptele umbrelor,
ci lasă înserarea vorbelor
să fie drum poveștilor
de-amor.
Să nu privești în față luna
în nopțile de dor,
căci ea nu poate fi decât un
Curând vor înfrunzi iar copacii
și eu am să mă pierd
sub umbra lor;
Curând inima mea se va naște,
din nou,
în seva plantelor,
nefireștilor plante;
nefirească inima mea...
Curând voi fi
AT