de exemplu

un minipoem care concentreaza un destin,poetul are talentul sobru si "nebascalios" de a merge în linie dreapta pe drumul vietii presarat
de simboluri
un autor care se vindeca prin cuvânt,viata poeziei este mai vasta decât cea a vietii si cuvintele alese sunt concordante cu prapastia existentei
cred ca la acest poet scrisul este un mod de viata,un mod de împacare(cu umor) cu haosul:
"pe când noi priveam marea liniștiți
la o cafea
de parcă nimic nu se petrecea

nimic din tot ce prevestisem
pe când trăiam
ca doi profeți

fără toane"

O imagine de zile mari, cea în care habitatul se (auto)distruge, iar cei doi își beau liniștiți cafeaua. Profețiile care au dat greș și resemnarea că nimic nu mai contează decât cafeaua și marea cu liniștea ei. Totul este la un pas de fiasco total, însă există o resursă ascunsă, nebănuită, care aduce liniștea interioară. Toate acestea spuse într-un mod bobadilic(să zicem), fără toane. Începutul exprimă foarte mult. Poate o perioadă anterioară în care cuvântul separare era de ordine, poate un exercițiu comun din care fiecare a învățat ceva nou. Intepretabil și fascinant. Un semn că Andu are deja eticheta de reloaded și un semn de la mine că nu mi-e indiferent acest fapt.

instabilitate, țunami și profeții am citit cumva într-o tăcere apăsătoare, fiindcă mi se pare de un mare exemplu de umilință să treci printr-o perioadă catastrofală cu un curaj de necrezut. în câteva cuvinte ai reușit să descrii moartea unei relații, cu calmul celui care privește de undeva de departe cataclismul.
de la sfânt ("exemplul umilinței") la păcătos (cel cu toane) nu e decât un pas...

iar felul acesta neînzorzonat de expresie chiar mi-a plăcut!