silentium pavlov

întreagă această liniște care ne umple cuvintele ca pe o bucătărie o aromă de mirt a devenit subiectul preferat al divagațiilor noastre în eter și la urma urmei când am fost noi doi altundeva decât acolo? de două ori cred sau poate o singură dată te-am ținut în brațe niciodată nu am recunoscut nimic niciunul ca într-un fel numai al nostru de război al lui murphy purtat exclusiv pe criterii de genetică negativă nimic nu ne-a fost hărăzit deci... în afară poate de musculițele cu ochii roșii sau verzi pe care să le disecâm sau câinele mort căruia pavlov mort și el îi aduce pănă în ziua de azi ceva de mâncare pentru că nimeni nu a înțeles ca pavlov chiar se îndrăgostise de obiectul experimentului său și această liniște bizară care, dacă m-ai întreba ți-aș spune cu toată sinceritatea unui pavlov îndrăgostit că nu prevestestește nicio furtună cel mult o lansare