Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

În criz (ă) e de viață și / sau de inspirație

pentru editorii site-ului agonia.ro

2 min lectură·
Mediu
Uneori în criz (ă) e de viață și / sau de inspirație poți comite greșeli inpardonabile. Pe de o parte dorința de a nu lăsa un gol de / în spațiu și timp într-o zi de mare însemnătate pentru sufletul și conștiința ta, pentru conștiința universală. O dată săvârșit păcatul(laic vorbind), tribunalul conștiinței tale te judecă exact în termenii ,,acuzației\'\' sesizate! Aduci argumente și dovezi, probe obiective (prăpastia în care se află viața ta), și subiective (fix corpul delict), astfel te prezinți la bară pentru a-ți începe pledoaria. Și atunci când ai un corp puternic (rezistent, perseverent până la obsesie, total independent) de jurați, viața iîți devine și mai apăsătoare- ca o cruce de pe care adevărul esențial reinvie. În fața tribunalului conștiinței tale începi să crezi, și o bună parte e adevăr, că însăși existența ființei tale e derizorie- darămite o greșală de abordare a unei zile! Cauți circumstanțe atenuante, le inventezi și devii ridicol. Într- un așa-zis final, instanța supremă te trage de mânecă: ,, recunoaște că ai greșit, ești un om responsabil, ești un publicist și nu vei fi condamnat!\'\' Adevărul e evident la mijloc ( nu e un clișeu), lupta continuă, apoi, numai tu cu tine însuți, pe alte metereze de- acolo din fundul prăpastiei în care zaci. Devii învinsul, victima propriei tale conștiințe legată de viața întreagă și de o zi pe care tu o iubești enorm de mult. Nu mă consider și nici nu mă dau victimă... E cum ziceți. Vreau un singur răspuns: cum mă extrag, la momentul saturației, de pe acest site mult îndrăgit și unde stau 99% din timpul meu nenorocit? Unde eu cred că am fost foarte serios(și sunt, voi fi). Dar ceea ce credeți dumneavoastră e mult mai important. Conștiința mea îmi impune această rezolvare, în urma unui proces real, un proces... Doamna Eugenia Reiter vă mulțumesc și vă respect... Nu e o stare de grație și nici de pupin...ism! Vă înțeleg pe toți editorii. Cu respect al vostru, Virgil Andronescu.
032.801
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
332
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

andronache virgil-nicolae. “În criz (ă) e de viață și / sau de inspirație.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andronache-virgil-nicolae/jurnal/13892413/in-criz-a-e-de-viata-si-sau-de-inspiratie

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@liviu-ioan-muresanLMLiviu-Ioan Muresan
nu prea înțeleg sensul acestui text. Poate e nevoie de o explicație.
LIM.
0
cu tot respectul,dle LIM nimic nu mai are nici un sens pentru mine.asta e explicatia.va multumesc de intrebare.am si eu o intrebare:de ce e pus la ,,pagina autorului\'\'?
0
@liviu-ioan-muresanLMLiviu-Ioan Muresan
de aceea întrebam. Poate are totuși un sens. Eu cred că faceți referire la ceva dar nu știu la ce.
LIM.
0