Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Poeme de dragoste de la-nceput de lume

2 min lectură·
Mediu
[era o dragoste ca două mere]
*
era o dragoste ca două mere împărțind același vierme
scheletele noastre ronțăiau luna
nimic nu mai fusese-așa complementar de la-nceput de lume
cam de când domnul împărți soarele
în întuneric și lumină
eu cu mersul meu tu cu al tău
disjuncți în aparență ținându-ne de mână
echilibristică cu bicicleta pe ecuator
și uite-așa ajungeam în inima lucrurilor
punând întrebări nemaiașteptând răspunsuri
iar zilele se piteau în buzunare
mulțumindu-se cu firimituri de bancnote și pâine
[îți amintești?]
*
îți amintești? timpul se-ncrețea în secunde
materia se-năsprea în fire de praf
suprafața apei prindea primele cute
ne luminau reflectoarele domnului
se vedeau păcatele noastre până departe-n orașe
nu mai ascunde inima în coșul pieptului spuneam
și-așa-ți descrifez sentimentele
mai greu ca-n poemele unui poet postmodern
îți amintești? istoria era mică bucălată
se juca goală în praf religia doar tu erai
și tot ce-ți povesteam
despre problemele dintre noi doi
se numea atunci filozofie
[departe de centralele nucleare]
*
departe de centralele nucleare
ne iubeam la umbra unei carcase de dinozaur
furam mere din grădini perfect ordonate
și le murdăream cu praful gândurilor întradins
ne iubeam într-un fir de trestie cugetătoare
unde muzica apelor era aproape
unde îngerii prizau mătasea broaștei
iar aerul nu zgâria esofagul
aveam un univers care se năștea
și puneam la nesfârșit caseta cu primele lui secunde
aveam un univers incipient cu aburi de cafea
peste care nu permiteam nimănui
să tragă vreo lespede
să închidă vreo pleoapă
004.020
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
246
Citire
2 min
Versuri
45
Actualizat

Cum sa citezi

Andrei Velea. “Poeme de dragoste de la-nceput de lume.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andrei-velea/poezie/13924127/poeme-de-dragoste-de-la-nceput-de-lume

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.