Andrei Sfantu

Se mută sfinții în fecioare despletite nebune ce trec desculțe prin alba zare în zadar nimic nu mă atinge în zadar îmi cădelnițează sufletul cu întâiul lor sânge eu voi curge rar

ȘI IAR Și iar după o zi îndurată cu silă iar vine noaptea cu fața afumată de o troiță fumegândă cerul se prăvale peste nesomnul meu noian de stele stinse sori abulici stau întorși

EXISTÃ O ORÃ Există o oră a zâmbetului subțire albastru curat ca un aer proaspăt de dimineață există o oră a râsului desfătător râs râd râdeți acum la plecarea mea

ETAJUL DE SUB CER Ce pierdut mă simt în mijlocul camerei actor bătrân uitat pe scena încă luminată de lampioane nu scot un cuvânt rezist râsului trezit în mine stins e al nopții cânt

PRIN UȘA VREMII Prin ușa vremii dinspre afară apărea ea în capul scărilor ce doar coboară mă complăceam într-un ascultător supus râdeam râsul meu îmi plăcea coboram între

Acolo fericirea nu te dă afară din casă zâmbete reținute se vând pe la colțuri în ceas de seară minciuna se răsucește în carnea viselor amară acolo sub sori chirciți apa neagră

Acorduri sprințare se-agățau de pereți se-amestecau cu fufe pești domni cu pretenții de lorzi cu capetele turtite și ochii scânteind cu luciri reci de fier din clapele albe cu dinți de

mă așez tăcut lângă Făt-Frumos sorbim din licoarea sinilie a serii mă surprind interogându-l fără rost despre ce a fost ce n-a fost cutreieram păduri albastre cu lighioane și

azi în acest loc al descompunerii nu-ți voi citi versuri cu sensurile cald năucitor- acompaniat de liră ascultă doar stropii grei de ploaie și vântul prin ramuri goale cum

În orașul de sticlă suflete-perechi ard mocnit luminând calea eventualilor trecători o geană de lumină mai pâlpâie prin geamuri un vânt tăios de seară spulberă frunzele prin

năvăleau oștiri prin carnea-i muncită de spasmele nopții trupuri nădușite cu minți tulburate de trufie cu mâini fluturând fiare lucitoare cu ochii roșii de ură și vină cu fețele