Poezie
Clopote Rosii
1 min lectură·
Mediu
ce faci?
mm, bine, tu?
mai nimic.
…
într-o oarecare formă de prinsoare,
o vrabie oarecare,
merge pe drumul plin de scuturate pietre
și desprinde de pe ele
pături cochete.
e minunat cum joia cea mare,
fură puterile cuielor amare
în starea cu pricina care se vede,
un om plin de cuie, trece repede.
e viscolul lung și greu și ușor,
înghețul aduce adîncuri mereu,
face ceva ce mai mult nu mai poate,
deschide cu capul ușa din spate.
e foarte deschis la idei și la minte
cuprinderea toată sfîrtecă plinte,
desprinde din margine o cataliză deschisă,
promite eterna putere promisă.
suflecarea unduirilor mamă
fug după căderile scoase din apă,
descrie poteca ce urcă alene,
bucățile de jar, se fărîmă pe lemne.
descrie mai bine un om furibund,
o stare amorțită de clopote roșii,
dar orice creare de coloidale promiteri.
sfîrtecă micile folosiri regretate.
e oare mai straniu decît repezeala?
poate mai aprins decît munca și jalea?
fosforul se prelinge pe obrazul erect,
slujnica prinde din vînt un protector.
descoperită e valea ce sună a jale
culoarul produs de publica mare,
samovarul încins pe masa crăpată
dezaburitoul aprins în partea cea dreaptă.
001830
0