drumeț poposind în gând,
destrămând iarba cu piciorul grăbit
în silabe rămase
din vorba copacului
către dânsul.
uimit de neliniștea drumului
copacul
își sprijini toată
umbra de
...de la mâna ta am învățat
Să nu cerșesc iubirea ci s-o smulg...
Oare ești aceeași de ieri?
De anul trecut?
De prieteni?
De adevăr?
Oare de aici înainte
Totul va fi la fel de oricât?
De
Nucii mei dragi și mari,
tăiați bucăți de fierăstraie
sunt încă puieți, abia cumpărați de la un târg în zi de sărbătoare.
Casa bătrânească dărâmată
într-o zi de vineri
e proaspăt văruită
Știu că e o pierdere de vreme,
De aer, de răbdare, de vis, de om....
Toate astea le-am pierdut în clipa
În care, viteaz, am încălecat un
Căluț primit în dar, căruia a trebuit să-i
Păstrez
ghemuit în spatele casei
îi țin loc de cuvinte
zidurile ridicate de cei din jur
subînțelesurile venite în haită îi fură somnul
din pământ părinții îi strigă
să vină mai repede la masă
că va
Aș putea să vă iubesc mai destins,
neîncordat de gânduri străine,
deschis oricărui drum spre înălțimi,
să vă petrec.
Aș putea fi mai la-ndemână,
înconjurat de spații mai mici,
ușor de trecut
Soldatul fugea înghițind în sec zarea.
Căra trei gloanțe, trei răni adânci
În spate unde trei inimi îl dureau.
Trei gloanțe fugeau pe câmp
Cu fuga unui soldat
Înghițit în sec de zare.
În privirea copilului
dorm visele
părinților, fraților, stăinilor.
Vremea stătută, dimprejur, crescută odată cu el,
a întrerupt legătura cu ei.
De atunci foamea asta, adolescența asta
AL