Poezie

Noi doi…

1 min lectură·15 mai 2005

Mediu

În noapte-am vrut mereu să îmi găsesc iubirea,

Și dimineața roadele să le stropesc cu lacrimi…

Dar seara-aș vrea să-mi ocrotesc dragostea,

Dragostea ce s-a ivit între-ale noastre inimi;

Þin minte, o stea pe cer a luminat din prima clipă

Când m-ai privit în ochi și zâmbetul când mi-ai răpit…

Atunci, chiar inima n-a mai bătut în tindă,

Ci soarele-a răsărit căci m-ai plăcut.

Apoi, când râul tinereții ne-a spălat fruntile

Și necazurile n-au încetat a ne privi,

Atunci în doi am călatorit pe apele vieții,

Luptând cu apriga soartă ce ne-a-ntors carțile…

Ochii tăi și inima mea au fost mereu un trup,

Lacrimile mele-supararea ta aceeași mare ce ne-a umezit sufletele,

Aceeași bucată din lună ce ne-a luminat chipurile,

Aceeași ploaie ce durerile ni le-a-ngropat în nisip…

Acum suntem veseli, trăim din fericirea noastră,

Zâmbim fiecărui trecător ce pașește pe cărarea albastră,

Cărare pietruită de două suflete mereu apropiate,

Cărarea destinului ce-amandoi am pavat-o cu nestemate!!!

15.05.2005

- Andrei Comăneșteanul -

003.026

andrei lazăr. “Noi doi….” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andrei-lazar/poezie/121831/noi-doi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.