Poezie

Povață...

1 min lectură·27 martie 2005

Mediu

mi-aduc aminte când alergam cuvintele,

era ca un raid al poliției spre seară,

gândeam că nu-i bine o-avalanșă de metafore,

dar îmi plăcea finalul cum era...

zăceam apoi cu gândul la conținut

și-mi explicam de ce a nins cu-al tău surâs,

nu-nțelegeam rostul iubirii în trecut,

dar totul era un val de apă retras...

recitesc acele strofe mereu pentru-a înțelege destinul,

cânt enigmele vieții, rimele-mi sunt avântul,

mă amăgesc cu frumoase cuvinte cernute de inimă,

aștern supărări și bucurii pe care mai apoi le citesc...

totul are un rost, o pată menită-n viată,

cuvintele și versurile - chiar toate-s povață,

le-arunc doar din suflet, să-nvăț și pe alții:

urmați altă cale, priviți la greșeli...

002.670

andrei lazăr. “Povață....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andrei-lazar/poezie/112642/povata

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.