Andrei Horia Gheorghiu

Costel, am să îți reproșez că lansezi zvonuri nefondate.
Adresele ip sunt asemănătoare, dar nu identice.
Dacă în cazul xnet sau TotalNet la fiecare logare se generează o nouă adresă ip, în cazul wc04.ym.rnc.net.cable.rogers.com adresa este unică unui user și rămâne identică la fiecare logare.
Atfel, chiar dacă au contract la aceeași companie,
Dominque are ip-ul unic 66.185.85.71 63.138.196.109,
wc04.ym.rnc.net.cable.rogers.com, Anelita are ip-ul unic 66.185.85.71 24.42.180.218 wc04.ym.rnc.net.cable.rogers.com,
ilona are ip-ul unic 66.185.85.71 24.157.67.126
wc04.ym.rnc.net.cable.rogers.com,
iar fluturica are ip-ul unic 66.185.85.71 24.101.131.143
wc04.ym.rnc.net.cable.rogers.com.
Aceste ip-uri, prin unicitatea lor demonstrată de faptul că toate textele și comentariile postate de către cei patru useri își păstrează ip-ul la fiecare postare, sunt aferente unor locații diferite.
Prin același tip de verificare însă, se poate determina faptul că userii poezie.ro Smaranda, DoDu, petrea și costel postează de sub același ip unic și identic la fiecare postare:
24.57.127.132 24.57.127.132
d57-127-132.home.cgocable.net.

„Cine este fără de păcat, să arunce primul piatra”

Când ne scrii câte-un poem
plin de inima-ți prea multă
ne cam doare să vedem
o gramatică sluțită.

Noi ne tragem dintr-o vreme
poate-n urm-acum rămasă
când gramatica-n poeme
se simțea la ea acasă.

Și de dorul te apasă
și poetic te lovește,
ține-l, dar, la tine-acasă
sau tradu-l în românește.

Realizarea este de excepție. Interesant ar fi fost să pui și un link către sursa de inspirație, ca să putem aprecia aportul tău.
Original sau nu, este o plăcere să te citească omul.

Am să te rog să pui spațiu după fiecare virgulă sau punct.
Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paște, echipa www.poezie.ro îți urează împlinirea tuturor dorințelor și îți răspunde la întrebare:
Da! „\'ncet” rimează cu „încet”!

Paște Fericit!

Eu sunt un pic mai prost. Tradu-mi, te rog, și mie: „Word\'s to Remember”. Cu numărul am priceput care e treaba.

Mulțumesc anticipat.

„Mă dor tălpile cu care am tăiat
drumul prin țelină. Și mâinile mă dor,
cu care am îmbrățișat prea devreme.”

Îl citesc, îl recitesc și parcă de fiecare dată desopăr alte simboluri, alte conexiuni. Ruta de zbor pe deasupra rândurilor tale este parcă mereu alta.
Un poem plin de imagini sugestive, ale căror trimiteri sunt atât directe cât și mai puțin directe, e acolo câte puțin pentru fiecare, dupa sufletul omului.

Un poem pe care îl recomand.

Mi-e greu să nu mă înduioșez cocoșat sub povara subiectivității citind un asemenea poem.
Mai e și bine scris.
Pot să spun că dacă nu ar fi fost despre mine, ți-aș fi dat stea pentru el.
Pe de altă parte, dacă nu mi-ar fi fost dedicat, poate că nu l-aș fi citit.
Una peste alta, trece-mă pe lista cititorilor tăi.

Sărbători Fericite.

Horia, felicitările mele.
Excelentă ideea îmbinării a două culturi diferite, pe care unii chiar le opun.
Realizarea este deosebită.
Nu am putut să nu remarc pe alocuri și subtilități ironice de o finețe devastatoare.
Îți mulțumesc.

În fața unor poeme ca ale tale, cuvintele sunt puține.

Se simte că timpul călătoriei tale este lung.
Nu-mi rămâne decât să-ți spun \"Bine-ai venit pe la noi\" (cu ve de la venetică).
Aici sunt merinde, în ulcior apă rece. Poți să te întinzi în patul acela, de la fereastră. E mic, dar prin el poți vedea stelele.

Înainte vreme, stelele erau importante pentru oameni. Unii citeau viitorul în ele, iar alții, suflete călătoare, își purtau corăbiile prin noapte la lumina lor.
De-atunci nu s-au schimbat prea multe.
Eu spun, dar, când numim o stea, că-i bine să gândim la toți cei care, fiind la prima aventură pe ocean, o vor urma. Ci nu la lupi bătrâni de mare, cu gâtul mult prea gros și-nțepenit, ce nu mai știu a-și ridica priviria deasupra orizontului. Oricum, de-o fac, o fac prea rar și numai pentru a urla prelung la lună.

Rima este o mânuță
Frumușică și drăguță.

Dacă stă la locul ei
Poți să faci cu ea ce vrei.

Dacă iese din spinare
Trebuință nu prea are.

Într-o lume a identicului, firescul este poetic.
Eu nu sunt poet.
Sunt polaroid.

Cartoful poate fi cartof, cartofior sau barabulă. El crește sub pământ și de aceea este plin de subînțelesuri.
În fond și la urma urmei depinde numai de bucătar.
Eu pot să spun că nu știam ce e ăla cartof până să te cunosc pe tine, Adrian.
Dar până la urmă este o chestiune de gust.
Bun sau prost, dar gust.

Q: Știe cineva ce spune canina când se igienizează, profitând abject de mobilitatea cu care Mama Natură a înzestrat-o?
A: De gustibus.

Cu respect și considerație.

Cosmin, atâta timp cât vezi McDonald\'s ca pe „cotidianul nostru”, poezia mea nu are cum să-ți spună „multe”. Mă mir că-ți spune ceva. Putem vorbi despre „simțire” când vorbim de McDonald\'s? Hai să întrebăm la casă dacă mai au un sandwitch cu „Din dragoste”.
Poezia este, prin definiție, umană, unică, are defecte.
McDonald\'s este inuman, identic, de plastic. Perfect grotesc.
Nu mă refer aici la „estetic”. Estetic, McDonald\'s este atât de mult sub zero încât reduce la zero. Îmi este imposibil să rămân lucid când vorbesc de „esteticul” McDonald\'s. Dacă aș spune că e kitsch-os ar fi ca și când aș spune că numita Casă a Poporului e mare.
Prima condiție pe care trebuie să o îndeplinească un lucru pentru a putea fi apreciat estetic este să existe. Să aibă o identitate. Arată-mi un obiect dintr-un McDonald\'s cu identitate. Identitate care să nu poată fi redusă la un număr de inventar.

„Plantele 16-23 au stat prea aproape de cuptorul 2 și s-au topit un pic la suprafață. Să comand mâine altele, șefa?”

Eu prefer o lume în care fiecare cartof e altfel. O lume care să permită unui cartof dintr-o mie să fie cel mai bun cartof dintr-o mie.
O lume în care o poezie dintr-o mie să poată fi cea mai bună poezie dintr-o mie.

Magule, felicitări.

Aleksandar, Alma, Dominique, am sa va rog ca în situații similare să anunțați un cenzor despre dublura comentariului cu stea.
Almei am să-i amintesc faptul că nivelul 120 îi permite să dea stele nominal, nu să-și atribuie din cele pe care alții le-au dat din greșeală.

Ellen, am să te rog să pretinzi că al patrulea comentariu al acestui text este textul propriu-zis.
Aduce mai mult a ceea ce numești tu poezie, în măsura în care afirmi că doar patru cuvinte nu pot fi poezie.

Mie mi-a înfățișat o vitrină ultimul răcnet la parterul unui bloc ce stă să se înece în noroi. E vorba de politică de piață aici. Oriunde există clienți, există fațadă.
Dacă ați fost vreodată în Istanbul, știți de ce se spune despre turci că sunt negustori desăvârșiți. Acolo este ceva obișnuit ca un vânzător să iasă din maghernița lui și să te ia (atenție!) de mână și să te îndemne să-i studiezi marfa.
Prin imaginea vitrinei portocalii (deci țipătoare, agresive vizual) în mocirlă ai reușit să conturezi această agresivitate \"turcească\", continuată foarte bine de parabola celor cinci mâini.
Sunt oare cinci mâini pentru că mâna are cinci degete? Și fiecare deget este câte o mână cu alte cinci degete la rândul ei?
Eu așa am perceput-o.

Variantă, doar pentru mae:

\"Nu pot să-ți spun
că ești cea mai frumoasă
femeie
din viața mea.
Nici cea mai deșteaptă.
Nici cea mai interesantă.

Pentru că te iubesc
atât de mult
încât nu te pot
minți.\"

Uneori avem nevoie de cuvinte.
Alteori, de minciuni
frumoase.
Dar există un moment
în care
UN NU
este de-ajuns.

Poate că ți se pare puțin.
Câți dintre noi au o persoană pe care nu o pot minți?

După o astfel de poezie e greu să mai spui ceva.

Dacă spun că mie nu-mi place sâmbăta, că iese tot boborul să bea bere și să dansa dansare, de nu poți nici să te învârți prin locuri, în oraș, o să mă întrebați: bine, bine... dar critica un\'e-i?
Critica nu-i! Neam!
Ne-am dat seama că uneori nu e bine să te oprești unde s-au oprit alții. Poate pur și simplu pentru că unii dintre noi se află în țara asta de suflet, uneori de dor, și obișnuiesc să arunce hârtii pe gios.
Și uite-așa m-am gândit să arunc o steluță ninja (că numai de-astea mai am) drept în inima unuia din textele inculpatei, poate nu la cel care mi-a plăcut cel mai mult, pentru că aveți prostul obicei să mă credeți pe cuvânt și o să vă mai uitați și pe celelalte, dragi cetitori.
În limitele timpului disponibil, evident.